ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Grupul OMV Petrom a raportat în primele nouă luni ale anului în curs un profit net de 2,67 miliarde de lei, în creștere cu 44% față de perioada similară din 2017, când acesta a fost de 1,85 miliarde de lei, informează Agepres.

Potrivit rezultatelor financiare neauditate interimare consolidate aferente perioadei încheiate la 30 septembrie 2018, date miercuri publicității, profitul net în trimestrul 3 s-a situat la 1,38 miliarde de lei, mai mare cu 116%, față de cel consemnat în T3 2017, de 639 milioane de lei.

Profitul pe acțiune este de 0,0471 lei, în creștere cu 44%.

Rezultatul din exploatare al Grupului în primele trei trimestre este de 3,46 miliarde de lei, în urcare cu 41% raportat la cel obținut în aceeași perioadă a anului precedent (2,45 miliarde de lei).

În primele nouă luni ale anului 2018, OMV Petrom a beneficiat de îmbunătățirea prețurilor mărfurilor tranzacționabile și de creșterea cererii de energie electrică.

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a ajuns la 3,4 miliarde de lei la 30 septembrie, cu 25% mai mare comparativ cu valoarea din perioada similară din 2017, segmentul Upstream având cea mai mare contribuție. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale al segmentului Downstream a fost de 1,2 miliarde de lei, performanța operațională solidă compensând parțial efectele reviziei generale planificate a rafinăriei din T2/18 și ale unui mediu al marjelor de rafinare mai scăzute față de 2017.

Fluxul de trezorerie din activități de exploatare a crescut la 5,6 miliarde lei în perioada menționată, reflectând tendința de creștere a rezultatului din exploatare CCA excluzând elementele speciale.

„Așa cum am anticipat, ne-am intensificat activitatea investițională față de 1-9/17, prin dublarea numărului de sonde și sidetrack-uri în Upstream, finalizarea reviziei rafinăriei și avansul înregistrat în alte proiecte de investiții din segmentul Downstream Oil. Toate acestea s-au reflectat în ieșiri de numerar pentru activități de investiții de aproximativ 3,1 miliarde lei. Fluxul de trezorerie extins, după plată de dividende, a fost de 1,3 miliarde lei în 1-9/18. În septembrie 2018, am semnat transferul către Mazarine Energy a nouă zăcăminte marginale, continuând inițiativele de optimizare a portofoliului în Upstream. Legea privind activitățile offshore a fost aprobată în parlament. Suntem în proces de analiză a acesteia pentru a înțelege modul în care va impacta activitățile noastre offshore. Având în vedere momentul din an în care ne aflăm, nu vedem probabilă luarea unei decizii finale de investiție pentru Neptun Deep în T4/18", spun reprezentanții companiei.


La 30 septembrie 2018, Grupul OMV Petrom a înregistrat angajamente pentru investiții în sumă de 1,25 miliarde de lei, în condițiile în care acestea se situau la 978 milioane de lei la 31 decembrie 2017.

Tot la 30 septembrie 2018, împrumuturile purtătoare de dobânzi pe termen scurt și lung, precum și datoriile privind leasingul financiar, au fost de 746 milioane de lei (31 decembrie 2017: 1.082 milioane de lei), din care suma de 171 milioane de lei este aferentă datoriilor privind leasingul financiar (31 decembrie 2017: 195 milioane de lei).

În trimestrul al treilea 2018, comparativ cu trimestrul al treilea 2017, valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 24%, fiind susținută de prețurile mai mari ale produselor petroliere și gazelor naturale, precum și de volumele mai mari ale vânzărilor de electricitate, elemente care au fost parțial contrabalansate de volumele mai mici ale vânzărilor de gaze naturale și produse petroliere. Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 81% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 17%, iar cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terți).
 
În trimestrul al treilea, producția de hidrocarburi a OMV Petrom a rămas la un nivel similar celui din perioada mai-iunie, 160 mii barili echivalent petrol pe zi (bep/zi) și în trimestrul al treilea, însă a scăzut cu 5 mii bep/zi față de producția din perioada similară a anului trecut. Pe cele trei trimestre scăderea a fost de 5%, de 46,04 milioane barili echivalent petrol (bep) la 43,91 milioane bep. Dacă producția de țiței a înregistrat un declin de doar 3%, cea de gaze naturale a fost de 6%, de la 3,9 miliarde metri cubi în primele trei trimestre ale anului trecut la 3,64 miliarde în perioada similară a acestui an, informează Profit.ro.

Rezultatul din exploatare al Grupului în T3 2018 s-a ridicat la 1,68 miliarde de lei, aproape dublu comparativ cu T3 2017, fiind de asemenea influențat pozitiv de disponibilitatea deplină a centralei electrice Brazi și a rafinăriei Petrobrazi, în urma finalizării reviziei generale planificate în T2 2018.

Rezultatul financiar net s-a îmbunătățit de la o pierdere de 111 milioane de lei în T3 2017 la o pierdere de 30 milioane de lei în T3 2018, reflectând în principal cheltuieli mai mici cu dobânzile în legătură cu actualizarea creanțelor și venituri mai mari din dobânzi la depozitele bancare. Prin urmare, profitul înainte de impozitare în T3 2018 a fost de 1,65 miliarde de lei, mai mult decât dublu comparativ cu valoarea de 762 milioane de lei din T3 2017.

În trimestrul 3 al anului curent, invesțiile au însumat 998 milioane de lei, mai mari față de 811 milioane de lei în T3 2017. Investițiile din Upstream în T3 2018 au fost în valoare de 796 milioane de lei, comparativ cu 675 milioane de lei în T3 2017. Investițiile din Downstream s-au ridicat la 201 milioane de lei, față de 135 milioane de lei în perioada similară a anului trecut.

În ceea ce privește perspectivele pentru întregul an 2018, reprezentanții companiei atrag atenția că un cadru fiscal și de reglementare stabil, predictibil și favorabil investițiilor reprezintă o cerință esențială pentru dezvoltarea investițiilor viitoare ale OMV Petrom, atât onshore, cât și offshore.

„În T2 2018 au fost introduse amendamente la Legea 123/2012, inclusiv majorarea cotelor procentuale minime privind volumele de gaze naturale ce trebuie tranzacționate pe piețele centralizate din România; legislația secundară clarificatoare este încă așteptată; proiectul de Lege privind activitățile offshore a fost aprobat de Camera Deputaților și este în curs de promulgare de către presedinte. Suntem în curs de evaluare a impactului asupra activităților noastre offshore și deciziilor de investiții", au afirmat aceștia.

Valoarea investițiilor (inclusiv lucrările de explorare și evaluare capitalizate) este în prezent estimată la aproximativ 3,7 miliarde de lei, din care circa 75% dedicată proiectelor din Upstream (mai mult de 100 de sonde noi și sidetrack-uri și aproximativ 1.000 de reparații capitale). De asemenea, investițiile de explorare sunt estimate la circa 0,5 miliarde de lei.

În plus, OMV Petrom a anunțat miercuri, într-un raport trimis Bursei de Valori București, că a luat decizia de a anula linia de credit revolving în valoare de 1
miliard de euro.

„n cadrul strategiei sale de finanțare, OMV Petrom a decis proactiv să anuleze linia de credit revolving în valoare de 1 miliard euro. Până în prezent, facilitatea de credit nu a fost utilizată. Actualul flux de trezorerie din activități de exploatare solid precum și celelalte facilități de credit disponibile oferă OMV Petrom opțiuni de finanțare adecvate în sprijinul realizării planurilor sale de investiții", se menționează în document.