Marea majoritate a oamenilor susțin diferitele politici guvernamentale întrucât ei cred cu adevărat că guvernul trebuie să rezolve problemele sociale. Numai rareori iau în calcul și posibilitatea că guvernul ar putea fi cauza acestor probleme sau că intervenția acestuia le agravează. Așa după cum nu iau în calcul nici posibilitatea ca acțiunile voluntare întreprinse pe o piață liberă (de intervenția guvernului) să fie capabile să rezolve multe din așa-zisele eșecuri ale pieței. 

Fapt este că această credință larg răspândită în menirea naturală a statului este dublată de credința la fel de larg răspândită în slăbiciunea intrinsecă a pieței libere. Și aceasta întrucât se consideră că sistemul bazat pe piața liberă nu poate apărea sau persista  pentru că, în absența intervenției protectoare a statului, anumiți oameni vor avea întotdeauna atât stimulentul cât și abilitatea de a folosi forța împotriva celorlalți, grupurile aflate în competiție care ar putea coopera pentru a soluționa disputele putând la fel de bine să comploteze pentru exercitarea coerciției. Iar piața singură nu se poate apăra de acțiunea unor astfel de grupuri prădătoare, fapt pentru care intervenția corectoare a statului devine indispensabilă.

ImunoMedica


Articolul-serial pe care vi-l propun aici devoalează însă o stare de lucruri cu totul diferită.  Urmărind, cronologic, evoluția din ultimii 150 de ani a pieței serviciilor medicale din Statele Unite, el scoate la lumină un adevăr tulburător: departe de a fi protectorul pieței în fața acțiunii grupurilor de interese prădătoare, statul American s-a dovedit a fi de fapt complicele (deloc dezinteresat al) acestora în asasinarea instituțională a pieței și instituirea monopolului medical etatisto-corporatist din America zilelor noastre.

Reconstituirea cronologică a asasinatului pe care v-o propun spre atenție începe cu perioada timpurie a funcționării libere a pieței americane a serviciilor medicale, trece prin perioada de mijloc a instituirii treptate și a punerii efective în lucru a monopolului medical etatisto-corporatist, și ajunge până la perioada recentă a zilelor noastre, care consemnează consolidarea implacabilă a monopolului. 

Inițiativa înfăptuirii asasinatului a aparținut PROFESIEI (în speță, corpul profesional al medicilor alopați), eficientizarea inițiativei s-a făcut prin intervenția simbiotică a forței coercitive a POLITICULUI (în speță, corpul de birocrați medicali federali și statali), iar consolidarea simbiozei s-a împlinit prin alianța cu INDUSTRIA (entități corporative private beneficiare ale unui regim privilegiat în relațiile cu autoritățile etatisto-medicale: anumite companii de asigurări medicale, anumite rețele de firme farmaceutice, anumite firme producătoare de medicamente, anumite lanțuri de spitale). 

Rezumatul episodului anterior

La nașterea țării, în perioada timpurie de existență a pieței medicale americane, medicii nu erau prea numeroși, în timp ce în afara marilor orașe, în zonele rurale, populația obișnuia să se trateze la ”vindecătoare”, care ocupau un loc important în viața de zi cu zi a noilor imigranți.Tratamentele lor se bazau mai ales pe ceaiuri din ierburi și plante, de o mare varietate (inspirate din bogata farmacopee a indienilor). În schimb, medicii ”alopați” considerau că astfel de remedii acționează prea lent, dacă nu chiar deloc. Farmacologia lor căuta să izoleze principiile active ale plantelor pentru a obține efecte mai rapide, mai intense, pe o perioadă de timp mai scurtă. Viziunea lor dominantă era cea a unei medicini numite ”eroice”: medicina era concepută ca un război, iar corpul, ca un câmp de luptă. Principalele arme ale alopaților erau prelevările de sânge (flebotomia) și injectarea cu mercur (calomelul). În aceste condiții, nu trebuie să surprindă că majoritatea populației prefera, în ultimă instanță, să meargă la vindecătoare. Pentru că erau mai aproape, pentru îngrijirile mai ”blânde”. Deveniseră atât de populare, încât medicii (alopați) le considerau un pericol pentru profesia lor. Pentru ei, vindecătoarele erau pur și simplu o formă de concurență neloială, în special din cauza prețurilor mult mai mici pe care ele le percepeau pentru consultațiile acordate. Fapt este că respingerea abordării alopate bazate pe ”poțiunile eroice” – care s-au dovedit adesea a fi mai periculoase decât boala însăși -, a determinat pe piața medicală americană nu numai creșterea popularității femeilor vindecătoare, dar în același timp a contribuit și la succesul abordărilor alternative, eclectice, între care homeopatia avea curând să ocupe o poziție proeminentă. Urma să fie o perioadă în care, prin practica homeopată, se vor impune două reguli principale de tratament, opuse medicinei alopate din acea vreme: nelezarea organismului și activarea forțelor sale vitale. În felul acesta, noua școală (homeopată) ajunge să fie larg acceptată în rândul populației, dar și al elitelor de afaceri, al lumii culturale și clerului. Fapt pentru care situația devenise extrem de apăsătoare și supărătoare pentru practicienii medicinii alopate, cu atât mai mult cu cât homeopatia ajunsese să atragă chiar și membri ai vechii școli de alopatie ”eroică”.

                                                                     xxx

II. Perioada de mijloc: Instituirea graduală a monopolului 

FAZA I – CONTRAOFENSIVA ALOPAȚILOR 

     În fața unor astfel de progrese ale concurenței (homeopate, în special), medicii alopați reacționează. În 1846, la New York, un grup restrâns de 29 medici alopați organizează o întâlnire consultativă, cu scopul de a discuta despre necesitatea constituirii unui monopol asupra serviciilor de asistență medicală în SUA, exercitat de către doctorii ce practică o medicină ”științifică”, de calitate superioară, de genul celei pe care considerau că o practică ei înșiși.   Inițiativa este concretizată un an mai târziu (1847), odată cu constituirea oficială a American Medical Association (AMA), formal și declarativ justificată prin două idei:

     - prima, toți medicii practicanți trebuie să aibă o educație corespunzătoare;

     - a doua, trebuie adoptat, de către toate unitățile de învățământ cu profil medical, un standard uniform de cerințe pentru licențierea în profesiune. Și aceasta în ideea că, pe de o parte, existau la vremea respectivă prea multe categorii de doctori, practicând prea multe forme discutabile de medicină și, pe de altă parte, considerându-se că numai doctorii ce se conformau domeniului și standardului lor de practică medicală (medicina alopată, ”științifică”) ar trebui să aibă dreptul de a profesa [1] 

     Deceniile ce au urmat au arătat că scopul real al apariției AMA a fost altul, și anume: instituirea unui monopol în domeniul asistenței medicale, menit să asigure creșterea (artificială) semnificativă a veniturilor medicilor alopați. Motivele de profunzime ale instituirii monopolului alopat au fost două:

     - primul motiv: creșterea puternică a concurenței exercitate de medicii homeopați, concurență ce afectase deja în mod serios veniturile alopaților (Cu un an înaintea creării AMA, revista New York Journal of Medicine scria despre ”marile pierderi pecuniare” provocate alopaților de concurența exercitată de homeopați. În același număr al revistei, decanul școlii de medicină a Universității din Michigan se pronunța împotriva competiției de pe piața medicală a muncii, care transformase practicarea medicinii într-o activitate ”ostenitoare și ne-remunerativă”);

     - al doilea motiv: salvarea reputației publice a alopaților, grav afectată de numeroasele cazuri de pacienți omorâți în urma unor practici precum flebotomia sau injectarea cu mercur (Opinia formulată de Massachusetts Medical Society în 1848 este elocventă pentru aspirația alopaților la un statut social rezervat îndeobște vedetelor din lumea artei și a sportului: ”…medicii ar trebui priviți de către masa de oameni cu o venerație aproape superstițioasă”) [2]. 

     Pentru atingerea acestor două obiective,  AMA a adoptat, încă de la înființarea sa, o dublă strategie pe termen lung:

     - mai întâi, limitarea exercitării profesiunii de către cei care concurau activitatea medicilor alopați (homeopații, osteopații, chiropracticienii, farmaciștii, moașele, surorile medicale). Ținta era clară: impunerea monopolului alopat;

     - apoi, restricționarea severă a accesului la sistemul educațional medical prin limitarea semnificativă a numărului instituțiilor de învătământ medical acreditate (urmărindu-se în acest fel obținerea unei reduceri masive a numărului elevilor și studenților admiși anual în cadrul școlilor medicale acreditate). Și aici, ținta era clară: restricționarea ofertei de servicii medicale pentru creșterea forțată, pe cale de consecință, a cererii și obținerea, în felul acesta, a ridicării (artificiale) a nivelului tarifelor pentru serviciile medicale [3]. 

FAZA a II-a – CONSOLIDAREA INSTITUȚIONALĂ A AMA 

     Este faza ce acoperă primele două decenii de după constituirea American Medical Association în 1847. Angajându-se într-o luptă acerbă împotriva oricărei forme de medicină ”empirică”, alopații vedeau așadar în asociația lor modalitatea de eliminare a concurenței de pe piața serviciilor medicale. Deși, așa cum am arătat anterior, formal declaraseră că scopul lor era acela de ”a îmbunătăți pregătirea medicilor”, se poate spune că alopații porniseră, în fond, un război în toată regula pentru instituirea monopolului lor, război ce va dura mai mult de o jumătate de secol.
 
     Mai întâi, au trecut la excluderea oricărei colaborări științifice a homeopaților în revistele medicale pe care alopații le controlau și, totodată, la interzicerea membrilor AMA de a da consultații în echipă cu homeopații (așa cum se întâmplase, nu arare ori, până atunci). Apoi, alopații au purces la condamnarea și excluderea medicilor homeopați din acele societăți medicale (locale) în care puteau impune o astfel de conduită. Iar într-un plan mai larg, au trecut și la denigrarea profesională a concurenței, numindu-i șarlatani pe toți cei care nu adoptau un ”demers științific”. De reținut, deci, că anatama nu fusese aruncată doar asupra homeopaților: toți cei ce nu făceau parte din curentul alopat-științific erau condamnați. 

     În felul acesta, se poate vorbi despre un veritabil complot-prin-forțe-proprii pe care conducerea AMA l-a pus la cale împotriva concurenței ce se exercita în mod liber pe piața medicală americană de la aceea vreme (și în mod special împotriva homeopaților), urmărind astfel să asigure membrilor organizației monopolul profesiei și, prin acesta, avantajele financiare aferente.

     Cu toate acestea, în primă instanță, complotul-prin-forțe-proprii a eșuat: de-a lungul următoarelor două decenii, influența asociației a fost una modestă în ceea ce privește numărul adepților, iar tentativa de a-și consolida dominația (economică) asupra profesiei nu a dat roade. Astfel că AMA a continuat să rămână o simplă asociație medicală privată, ca multe altele la vremea aceea în Statele Unite. 

     Fapt este că, în ciuda eforturilor depuse, asociația nu a reușit: (i) nici să ”gripeze” mecanismele de funcționare ale pieței libere americane a serviciilor medicale prin instituirea doritului monopol alopat, dar (ii) nici să înfrâneze popularitatea medicinei naturiste (homeopate, în particular). 

     Legat de primul eșec, este de arătat că, la vremea respectivă, pe piața americană pregătirea medicilor a continuat să se realize într-un regim spontan, liber, ea fiind asigurată de școlile private, care funcționau după regulile profitului:  cu ajutorul colegilor de breaslă, orice practician putea să-și înființeze propria școală.  De altfel, în a doua jumătate a secolului se înregistrează o creștere explozivă a numărului școlilor de medicină: în perioada 1840- 1875 au fost înființate 47, în absența oricărui control sau reglementări restrictive în acest sens, ”soarta” școlilor depinzând exclusiv de competitivitatea lor pe piață [4]. 

     Cât privește cel de-al doilea eșec (respectiv, tentativa de frânare a popularității medicinei și a medicilor homeopați), ideea promovată oficial de AMA, în mod asiduu și agresiv, aceea că urmărea perfecționarea pregătirii medicale (în realitate, așa cum am arătat dejà, cu scopul de a-și regăsi încrederea publicului și de a diferenția ”medicina științifică” de cei pe care-i acuza de șarlatanism - homeopați, osteopați, chiropracticienii ș.a.), nu a găsit ecou în rândul populației care, se poate spune, a sesizat subterfugiul. De altfel, referindu-se la acea perioadă, sociologul Everett Hughes avea să menționeze un secol mai târziu: ”<Șarlatanii> sunt practicieni ce plac pacienților, și nu colegilor lor” [5]. 

     De altfel, întrucât tratamentul homeopatic impunea o temeinică cunoaștere a Organon-ului lui Hahnemann, medicii homeopați beneficiau de o bună pregătire în școlile specializate. Ceea ce explică credibilitatea ridicată de care se bucurau în rândurile pacienților. Astfel că, în ciuda atacurilor întreținute împotriva lor în toată această perioadă de colegii alopați, a excluderii lor dintr-o serie de societăți medicale, a scindării școlii lor în două ramuri, medicii homeopați au continuat să prospere pe piață, elocvent în acest sens fiind faptul că până târziu, pe la 1900, existau încă în țară peste 10.000 de homeopați, adică cca.10% din medicii practicanți [6].

     Pe de altă parte, declinul de la mijlocul secolului al XIX-lea îi face pe medicii ”ortodocși” (alopați) să devină și mai conștienți de slăbiciunile lor. Își pun tot mai acut întrebări legate de practicile utilizate, ei, cei care foloseau otrăvuri, în timp de empiriștii ofereau remedii cu efecte secundare mult mai puțin violente. Ca atare, se asistă la o evoluție am putea spune paradoxală: ceea ce avea să favorizeze în anii următori (spre sfârșitul secolului) relativa recăpătare a încrederii publicului în alopați nu a fost clamata (de către AMA) perfecționare a pregătirii lor, ci schimbarea de către o bună parte dintre aceștia a tratamentelor folosite (sub presiunea concurențială a succesului de piață al practicilor ”neortodoxe”, mai ales homeopate). Puternic influențați de complexitatea homeopatiei, o bună parte dintre  medicii alopați încep să ia tot mai puțin sânge, să reducă dozele ”eroice”, să folosească plante medicinale. Pentru a-și păstra pacienții, unii dintre ei nu ezită chiar să-și procure și truse cu medicamnte homeopate. Mark Twain – care, între altele fie spus, nu lua medicamente și postea regulat -, scria în 1890: ”Introducerea homeopatiei a forțat școala tradițională (alopată, n.n.) să evolueze și să adauge un pic de raționalitate în activitatea sa” [7]. 
 
NOTE:

[1] Dale Steinreich: 100 Years of Medical Robbery, în Mises Daily din 10.06.2004, pp.1-2 (http://mises.org/daily/1547 - accesat 22.02.2013).

[2] Dale Steinreich, op.cit., p.2.

[3] Dale Steinreich, ibidem.

[4] Thierry de Lestrade (2014), Postul negru. O nouă terapie, Editura Philobia, Colecția Sănătatea, pp.48-49.

[5] Paul Starr (1982), ”The Social Transformation of American Medicine”, New York, Basic Books, pp. 47-58, apud Thierry de Lestrade, op.cit., p. 29.

[6] Thierry de Lestrade, op.cit., p.49
[7] Mark Twain (1890), ”A majestic literary fossil”, în Harpers Magazine, februarie, apud Thierry de Lestrade, op.cit., p. 29).





2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.