Dacă este unanim recunoscut că România traversează o perioadă de scădere demografică accentuată, ziarele furnizând aproape zilnic titluri ce compară demografia Siriei  cu cea a României, nivelul uriaș al impozitării muncii este, cel mai adesea, trecut cu vederea, nivelul taxării, consecințele ratei înrobitoare a taxării muncii, nu prezintă nici un fel de interes pentru trusturile de presă prezente în România.

Totuși, la sfârșitul anului trecut Deloitte Touche Tohmatsu, una din cele mai mari firme de consultanță, publică un studiu comparativ al taxării în țările central și est europene. Concluziile studiului sunt devastatoare pentru autoritățile de la București, România fiind, de departe, țara care aplică cele mai mari taxe muncii. Diferențele dintre România și țările cu o politică laxă a taxă a taxării sunt imense. În vreme ce Estonia taxează salariul minim cu 4%, România taxează salariul minim cu 41,5% diferența de taxare fiind de 37.5 puncte procentuale.

Desigur, Deloitte, o firmă cu solide conexiuni la nivel guvernamental în România și oriunde altundeva în lume, nu poate fi suspectată a fi un think tank clasic liberal. Dacă articolul celor de la Deloitte arată destul de limpede dimensiunea sălbatică a taxării muncii în România comparativ cu restul statelor Central și Est Europene, suntem siguri că Deloitte a făcut tot cea a putut pentru a nu supăra prea tare autoritățile române. Astfel, analiza Deloitte nu pomenește de faptul că salariul este afectat de taxe precum TVA-ul de îndată ce vrem să-l cheltuim și de inflație dacă am vrea să economisim. Totuși, articolul Deloitte scoate în evidență singularitatea poziției românești în chestiunea taxării muncii. Ungaria cu 34% este singura țară – în afară de România – care taxează salariul minim cu peste 30% România fiind singura țară, dintre cele care fac obiectul studiului, care aplică taxe de peste 40% muncii. Singularitatea poziției românești în chestiunea taxării se păstrează indiferent dacă este vorba de salarii „mari”  de 1.ooo euro sau de salariul minim, rata taxării fiind uniformă în România.

Cele de mai sus fac ca salariații români să sărbătorească Ziua Libertății Fiscale pe 4 iulie , angajații români muncind între 1 ianuarie 2109 și 4 iulie 2019 pentru a-și plăti taxele urmând să muncească pentru ei înșiși și pentru angajatori în restul anului adică  doar între 4 iulie 2019 și 31 decembrie 2019.

Este de menționat că cele de mai sus nu iau în calcul taxele pe proprietate și accizele (taxe aplicate unor bunuri precum energia, cafeaua, țigările, armele de foc etc, taxe ce poartă un alt nume doar pentru a ascunde și mai bine nivelul real al taxării). Mai menționăm și faptul că indiferent dacă avem sau nu o casă în proprietate, indiferent dacă avem sau nu mașină, dacă alegem să ne încălzim sau să suferim de frig iarna vom sfârși prin a plăti taxe de proprietate și accize prin simplu fapt că proprietarii imobilelor în care locuim în chirie, a magazinelor din care cumpărăm diverse bunuri, proprietarii diverselor mijloace de transport etc vor fi nevoiți să le plătească și să ni le transmită în prețul bunurilor și a serviciilor de care avem nevoie.

Este evident că dacă-i răpim unui om prea puțin calificat, unui muncitor cu productivitate mică, produsul muncii sale în perioada dintre 1 ianuarie și 4 iulie nu vom face decât să-l condamnăm la foamete sau să-l împingem spre piața informală a muncii. Cu cât muncim pe salarii mai mici cu atât vom fi mai afectați de nivele confiscatoare ale taxării întrucât veniturile rămase după impozitare sunt sub sau la limita subzistenței. La nivele salariale superioare, chiar dacă taxarea rămâne identică procentual, veniturile rămase sunt încă peste limita subzistenței și oferă un oarecare răgaz, o oarecare flexibilitate, pentru luarea deciziei privitoare la migrarea către jurisdicții mai prietenoase fiscal sau către profesiuni privilegiate fiscal.

Cele de mai sus sunt în deplină corelație cu experiența vieții de zi de zi, cu titlurile din ziare, cu realitatea noastră cotidiană. După aderarea la Uniunea Europeană ne-au dispărut întâi conaționalii cu venituri modeste, apoi au început să dispară profesioniștii mai bine plătiți precum asistentele medicale, medicii, inginerii sau lucrătorii specializați în prelucrarea informației. Accelerarea  emigrației dinspre România nu este datorată unor schimbări ale politicilor fiscale ci de liberalizarea pieței muncii adică de aderarea României la Uniunea Europeană.
Sunt desigur excepții notabile, fiecare explicabile punctual, excepții care nu infirmă cele de mai sus. Un exemplu este emigrarea spre Canada de la începutul anilor '90, atunci au plecat doar profesioniști pentru simplu motiv că autoritățile canadiene nu acordau vize de emigrare persoanelor fără înaltă calificare.   

Pe scurt, angajații români au avut de ales între iobăgie – căci nu este altceva un nivel de taxare care să facă din dijmă (Vechiul Regat) sau zeciuială (Translvania) o amintire plăcută – și asumarea propriului destin, departe de țara natală. Sigur, Occidentul nu este cunoscut a fi prietenos din punct de vedere fiscal dar cei plecați erau deja obișnuiți cu existența în zona gri sau neagră a pieții muncii, acesta fiind și motivul pentru care-și păstrează rezidența în România, anume păstrarea beneficiilor sociale unele fiind inaccesibile fără existența unor contracte de muncă sau în absența cetățeniei.

Milioane de români, oameni muncitori, au votat cu picioarele, au plecat împinși de nevoie, de consecințele unei politici fiscale netransparente* și împovărătoare.

Nu au plecat oameni constrânși de rațiuni familiale, deținătorii de capital (nivelul de taxare al capitalului fiind relativ mic), asistații social sau cei care-au ales să schimbe poziția de contribuabil net cu cea de consumator net de taxe, gonflarea aparatului bugetar fiind astfel fel în acord cu politica fiscală.  De asemenea, nu au plecat cei privilegiați fiscal sau cei cu meserii neportabile în alte jurisdicții, un exemplu fiind avocații care se înscriu în ambele categorii.
 
Lipsa forței de muncă necalificate, disponibilă la prețuri modice, a făcut ca angajatorii români să pună presiune asupra Guvernului pentru importul de forță de muncă din exterior, recent a fost testată reacția populației la importul a 500.000 de muncitori din Pakistan. Imigrarea spre România poate părea o soluție a unei probleme ce-am creat-o singuri, dar imigrarea nu este o soluție de lungă durată pentru simplul motiv că mecanismele care-i împing pe români să plece din propria țară-i vor face și pe imigrați să o facă.

Cele de mai sus ilustrează consecințele politicilor fiscale extreme aplicate de toate guvernele de la 1989 încoace. Politica fiscală a guvernelor de la București a fost extremă, consecințele sunt extreme, brutale,  vizibile într-o perioadă scurtă de timp. Totuși, pentru nuanțare este demn de menționat că există și mecanisme mai subtile care contribuie la depopularea unei țări, le constatăm și în România fiind însă eclipsate de eficiența devastatoare a mecanismelor fiscale. În cele din urmă trebuie să existe un motiv pentru care Occidentul fagocitează țări precum România, Polonia sau mai recent Ucraina etc. Dacă explicații precum hedonismul/nihilismul moral sunt de domeniul evidenței pentru firile conservatoare, există și explicațiile instituționale oferite de Allan Carlson în studiul disponibil aici.

Este important ca politicienii să reacționeze** la mesajul transmis de cei de la Deloitte: dacă se păstrează actualul nivel al taxării muncii România va rămâne foarte curând fără contribuabili.


*Este necesar de menționat că până în 1 ianuarie 2018 nivelul taxării era totalmente netransparent pentru angajați, reforma fiscală impusă de dl. Dragnea, șeful de atunci al PSD, arătând oricăruia dintre noi nivelul real al impozitării muncii în România. Dincolo de trecutul marxist al României, lipsa transparenței fiscale a generat ani la rând tensiune între angajați și angajatori primilor apărându-le imoral și nejustificat nivelul efectiv al plății muncii.
Politicienii de toate culorile au beneficiat de lipsa transparenței fiscale, angajații neavând mari așteptări  și nefăcând vreo presiune întrucât nivelul taxării le era necunoscut. Cele de mai sus explică rezistența unanimă a clasei politice la reforma impusă de PSD-ul domnului Dragnea și pot constitui o explicație plauzibilă pentru destinul acestui politician.

** Din păcate politicienii români nu sunt foarte interesați să ia în seamă mesajul pe care-l transmite Deloitte pentru simplu fapt că aceia dintre noi care contribuie net la buget sunt mult mai puțini decât cei care sunt consumatori neți de bani proveniți din impozite. Reformulat și mai cinic există mai mulți votanți dependenți de taxe (pensionari, bugetari, angajați ai unor firme ce trăiesc din contracte cu statul etc) decât contribuabili neți iar politicienii nu sunt interesați decât de politici aducătoare de voturi.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews