Prejudicii de milioane de euro. Primii STRĂINI trimiși în judecată de DNA pentru corupție: şpăgi, contracte fictive, teroare, filaje

Procurorii DNA Ploiești au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale a companiei Apa Nova Bucureşti, controlată de francezii de la Veolia, pentru săvârşirea mai multor infraţiuni, respectiv luare de mită, cumpărare de influență, favorizarea infractorului, violarea vieții private, evaziune fiscală, în formă continuată, spălare a banilor.
DNA a extins acţiunea penală faţă de doi foşti directori ai companiei, cetăţei francezi, Bruno Roche, director în perioada octombrie 2008-septembrie 2013, şi a lui Laurent Lalague, director între eptembrie 2013 şi iunie 2015. Ei se adaugă trioului Traian Ovidiu Semenescu, Vlad Moisescu şi Costin Bervoianu, reţinuţi la un moment dat pentru diverse acţiuni ilegale. Prejudiciul adus de către aceştia statului român este de ordinul milioanelor de euro, conform DNA.
Apa Nova București care face parte din grupul Veolia Franța este concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare a municipiului București pe o perioada de 25 ani, începând cu anul 2000.
Printre acționarii societății se află și municipiul București, cu un procent de 16,31%, din capitalul societății și are ca domeniu de activitate gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare în Municipiul București. Apa Nova București este prima societate din România în acest domeniu care s-a constituit pe baza unui parteneriat public-privat. Compania furnizează un serviciu public astfel încât selectarea furnizorilor trebuie făcută obligatoriu prin procedura de achiziție publică prevăzută de lege, potrivit cotidianul.ro.
Cu toate acestea, în perioada 2008-2015, firmele controlate de Semenescu (administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și Apa Nova), Moisescu (un foarte influent liberal din sectorul 1) şi Berevoianu (fost consilier al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei) ar fi obținut contracte în mod preferențial și direct, fără derularea procedurilor legale. Cea mai mare parte a serviciilor prevăzute în contracte nu ar fi fost prestate.
Potrivit procurorilor, contractele au fost încheiate de Apa Nova Bucureşti cu firmele controlate direct de cei trei sau prin persoane interpuse, tocmai ca și contraprestație a influenței și intervențiilor făcute de aceștia, în interesul firmelor din Grupul Veolia, în speță Apa Nova Bucureşi, pe lângă instituțiile publice (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale mun. București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București).
„Căpușarea” activității Apa Nova Bucureşti cu diferite firme prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal, ar fi avut ca efect inclusiv creșterea prețului serviciilor de apă și canalizare plătit de locuitorii municipiului București.
Concret, susțin procurorii, în perioada 2008 - 2015, Bruno Roche, Laurent Lalague și Teodora Lavinia Săniuţă, în calitate de administratori ai Apa Nova Bucureşti și directori generali ai aceleiași societăți, au dat sume importante de bani, urmare unei înțelegeri prealabile, lui Semenescu, sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de trioul Semenescu-Moisescu-Berevoianu, contracte al căror obiect nu ar fi fost prestat în realitate.
Banii ar fi fost dați pentru ca Semenescu să intervină, personal sau prin intermediul altor persoane, la reprezentanții unor instituții publice din România, în beneficiul agenților economici ai Veolia. Majoritatea plăților aferente acestor contracte ar fi fost autorizate de administratorii și directorii Apa Nova București fiind realizate, în parte, dintr-un cont bancar aflat la dispoziția exclusivă a decidenților.
În perioada anilor 2011 – 2013, Lalague, care are calitatea de suspect în acest dosar, ar fi pretins directorului general al unei firme și ar fi primit, de la acesta, în mai multe rânduri, sume de bani (cuprinse între 50.000 euro și 150.000 euro) în total minim 1.000.000 euro, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună atribuirea de lucrări respectivei firme, de către Apa Nova București.
Banii astfel pretinși erau remiși în numerar, prin intermediul lui Teodor Sterian, această din urmă persoană fiind indicată chiar de către Lalague, conform DNA. Sterian este finul lui Semenescu și administrator al unei alte societăți comerciale.
În cursul anului 2015 angajaților Apa Nova li s-a impus de către directorul general Teodora Săniuţă, potrivit DNA, să sprijine activitatea ilegală desfășurată de Semenescu, în interesul firmelor din grupului francez. Conform procurorilor, probele administrate au relevat acțiuni de ascunderea unor documente în baza cărora au fost efectuate plăți nelegale. Astfel, directorul general Săniuță ar fi solicitat directorului financiar să ascundă un contract în baza căruia Semenescu a primit suma de 4.000.000 lei, sprijinind astfel activitatea ilegală desfășurată de acesta.
În plus, conform DNA, la nivelul Apa Nova a fost instituit un serviciu de securitate format din foști lucrători ai serviciilor de informații care efectuează filaje și interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic și care încearcă în acest
mod să țină sub control divulgarea de către angajații companiei de date care să conducă la depistarea activităților nelegale derulate.
În același scop, în cursul anului 2010 ar fi fost încheiat contractul cadru cu compania Sis Strategy, administrată de Sterian, finul lui Semenescu, urmat în perioada anilor 2010 – 2015 de contracte similare, având ca obiect efectuarea de filaje și interceptări ilegale, în interesul persoanelor care controlau Apa Nova București, contracte semnate de directorii Roche-Lalague- Săniuță. S-a indus în felul acesta în permanență o stare de teamă angajaților, scopul fiind ca aceștia să nu deconspire aspecte din activitatea ilicită a agentului economic.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)