ACTUALIZARE 20:45 Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș s-a autosesizat după informațiile privind închiderea de către Nestle a fabricii din Timișoara și a declanșat deja un control la companie, în condițiile în care aceasta nu a notificat autoritățile legat de închiderea unității, au declarat pentru Profit.ro surse din Inspecția Muncii. 
 
 „Nici Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș și nici Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă nu au primit nicio notificare de la compania respectivă. Inspectorii de Muncă s-au autosesizat după apariția unor informații în presă privind o eventuală concediere colectivă și fac verificări la respectivul angajator. Vestea bună este aceea că, până la acest moment, trei mari angajatori din județul Timiș au anunțat AJOFM că sunt dispuși să preia angajații, în cazul în care aceștia vor fi concediați”, a dec;arat pentru Profit.ro ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.
 
Știrea inițială

Compania elvețiană Nestle a anunțat, vineri, că pleacă din România. În prezent, conducerea companiei discută cu angajații și sindicatele.

Nestle România arată că a luat decizia de a închide fabrica din Timișoara „după analize amănunțite și după implementarea tuturor alternativelor”. 388 de angajați vor rămâne fără un loc de muncă, anunță Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Nestle România, au fost început demersurile pentru închiderea unității de producție din Timișoara până la finalul lunii mai a acestui an.

Astfel, conducerea companiei a informat angajații cu privire la intenția de închidere a fabricii și a demarat discuțiile cu sindicatul și angajații pentru a găsi soluții pentru cele 388 de persoane care urmează să fie disponibilizate.

„Închiderea unității de producție din Timișoara este o decizie extrem de dificilă, luată după analize amănunțite și după implementarea tuturor alternativelor. Pe plan local, Nestlé își desfășoară activitatea pe o piață care trece printr-o perioadă de schimbări rapide, caracterizată de noi tipare de consum și deficit de muncă, într-un mediu competitiv. Analizăm toate opțiunile pentru a oferi sprijinul necesar colegilor noștri. Prioritatea noastră constă în atenuarea acestei schimbări în raport cu angajații noștri”, susține, în comunicatul citat, Leszek Wacirz, country manager Nestlé România.

Fabrica din Timișoara a fost achiziționată de Nestle în anul 2000 și are o producție anuală de peste 10.000 tone de dulciuri și cafea.