ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nu sunt puțini cei care susțin că românii nu vor să muncească pentru că sunt leneși. Această acuză a reapărut cu forță în contextul crizei din Grecia, sugerându-se că, asemeni grecilor, românii sunt leneși și aceasta ar fi cauza nivelului de trai față de Europa Occidentală.
 
Marius Mioc, unul din revoluționarii care a fost pe străzile Timișoarei încă din primele zile, a postat pe blogul său un răspuns față de aceste acuzații.
 
Redăm textul în întregime:

Pe saitul biziday.ro domnul Moise Guran publică articolul „Dilema bunicului și prostiile marxiste care ne otrăvesc azi tineretul” (, în care, pe lîngă unele considerații legate de situația din Grecia, ne povestește și de bunicul domniei sale. Acesta a fost printre primii din sat care s-au înscris în C.A.P., motiv de mîndrie pentru nepot: „Peste ani, pe vremea când eu eram un puşti îndoctrinat, cu cravată roşie la gît, cu o origine socială sănătoasă şi premiant la Cîntarea României, eram de asemenea şi mîndru de faptul că la Sfatul Popular nu începea nici o şedinţă (de partid, de Colectiv sau de ce mai făceau ei acolo) pînă nu-l aduceau şi pe bunicu-miu de pe cîmp. Trimitea secretarul şareta după el, dar era un fel de respect pe care nu-l înţelegeam. Şi asta pentru că bunicul meu era analfabet, nu avea nici o funcţie, dar avea episodul ăsta, de neînţeles pentru noi, al înscrierii printre primii la Colectivă”. După o viață de muncă la C.A.P. în agricultura socialistă, dar și în calitate de îngrijitor la școală și de paznic de noapte, bunicul lui Moise Guran nu s-a ales cu mai nimic, explică nepotul.

După revoluție, ajuns la bătrînețe, bunicul lui Moise Guran avea probleme să găsească oameni care să-i taie lemne: „nu găsea oameni nici să-i angajeze. "Oameni tineri, sănătoşi, stau acasă şi beau socialu ăla, îmi spunea. Ce drac de modă o mai fi şi asta eu nu ştiu? Cine îi plăteşte şi de unde? Mă rog cu bani de copii să-mi taie şi mie lemne că nu mai pot şi n-are cine”. Dar nu, nu erau copii cei despre care vorbea, erau bărbaţi de 30 de ani, le spunea el copii căci fuseseră cîndva copii la şcoala în care omul de serviciu făcea focul iarna, freca podelele cu motorină şi le spăla veceurile. Toate astea pentru un salariu de 750 de lei. Țăranul cooperator nu mai înțelegea social-democrația căci pe vremea comunismului său nu-i dădea nimeni nimic pe de degeaba”.

Dacă oamenii refuzau să lucreze înseamnă că plata oferită era prea mică. Bunicul lui Guran trebuia să le propună o leafă mai mare, dar el era obişnuit cu plăţile de mizerie practicate la CAP şi se mira că acum oamenii nu mai acceptă să lucreze pentru plăţi de mizerie de tip comunist.

E bine că oamenii refuză să mai lucreze pentru plăţi de mizerie, înseamnă că nivelul de trai în România e în creştere. Capitalismul funcţionează, chiar dacă asta înseamnă plăţi mai mari pentru lucrători, spre disperarea lui Moise Guran.

E la modă în cercurile de „anticomuniști autentici” prin care se învîrte Moise Guran înfierarea puturoșeniei românilor care nu vor să muncească. S-au creat mituri urbane despre nemernicii care nu fac nimic și trăiesc din alocația copiilor (asemenea mituri erau la modă și cînd alocația era 10 euro/lună, acum că alocația s-a mărit miturile cîștigă în credibilitate).
 
Mă întreb însă dacă în țările alea de oameni harnici precum Germania ori Anglia poți găsi om să-ți muncească la lefurile la care încă poți găsi cîte un puturos de român.
În condițiile lipsei de libertate de pe vremea comunistă oameni precum bunicul lui Moise Guran, prefăcuți în robi ai statului, munceau pentru plăți de mizerie. Alții munceau chiar fără nici o plată, cum erau ostașii în termen, elevii și studenții aduși cu forța la practică agricolă. Cine n-avea loc de muncă putea fi săltat de miliție pentru „parazitism”.

S-au schimbat vremurile, este libertate, și asta înseamnă inclusiv dreptul de a refuza o muncă care nu este plătită îndestulător. Unor foști robi ai statului precum bunicul lui Moise Guran, li se pare nedrept – dacă ei au muncit o viață întreagă pentru mărunțiș de ce alții nu fac la fel? Asta-i viața, nedreaptă!

Este de remarcat că această lipsă a forței de muncă de la țară la salarii mici a apărut natural. Nu a fost nevoie de intervenția statului, care să stabilească vreun salariu minim. Este doar legea cererii și ofertei care a dus la creșterea lefurilor pretinse de muncitori. Cine nu poate oferi o plată decentă (încă mult sub cea obișnuită în Vestul cel harnic al Europei, dar peste datina rămasă din comunism) nu găsește angajați. Capitalismul funcționează și în folosul lucrătorilor, nu doar al capitaliștilor, cum pretind comuniștii. Iar smiorcăielile lui Moise Guran nu vor schimba situația.