ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Oamenii cu bani interesați de tranzacții imobiliare plătesc în România cele mai mici taxe din Uniunea Europeană la cumpărarea unei proprietăți de mare valoare, de doar 0,15% din sumă, potrivit unui studiu publicat joi de compania de consultanță și contabilitate UHY.

În România, taxa medie pe care trebuie s-o plătească cumpărătorul unui imobil de un milion de dolari este de 0,15%, sau 1.500 de dolari, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană.

După România, dintre statele membre ale UE, în clasamentul întocmit de UHY se află Irlanda, la mare distanță, cu taxe de 10.000 de dolari, Italia, cu 16.713 dolari, și Olanda, cu 20.000 dolari, potrivit News.ro.

”Cifra de 0,15% este cu mult mai mică decât la nivel mondial, unde media este de 3,3%, sau 33.038 dolari, pentru proprietăți în valoare de un milion de dolari”, se arată în studiu.

 SUA, aflată mult sub media europeană cu un nivel de 0,6%, are o taxă de patru ori mai mare decât România.

Specialiștii UHY susțin, potrivit digi24.ro, că prin menținerea impozitelor la limita inferioară, guvernele pot încuraja mobilitatea celor aflați în top managementul marilor companii și investițiile cetățenilor străini cu un puternic potențial financiar, dar riscă să piardă o importantă sursă de venit.

Principalele economii ale Europei - Franța, Germania și Spania - percep printre cele mai ridicate impozite la achiziția de proprietăți imobiliare din lume. Astfel, Spania are o taxă medie de 8%, Franța 5,1%, iar Germania 5%.

Dintre țările analizate, Belgia impune cel mai mare impozit imobiliar pentru proprietățile de peste un milion de dolari, acesta ridicându-se la 11,3%, o taxă de 113.131 dolari.

"Impozitele mari la achiziția de bunuri imobiliare pot fi împovărătoare pentru cumpărătorii naționali, care pot să nu fie foarte înstăriți, dată fiind creșterea prețului locuințelor în anumite zone în ultimii zece-douăzeci de ani”, susține un partener în cadrul UHY Audit.