România, pe ultimele locuri în ceea ce privește salariul minim în UE

Dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Spațiului Economic European (SEE) și Elveției care au un salariu minim stabilit la nivel național, cel mai mic salariu minim brut pe economie îl are Bulgaria (261 euro), urmată de Lituania (400 euro) și România (416 euro).
În anul 2017, România avea al doilea cel mai mic salariu brut (323 euro), după Bulgaria. Această schimbare de poziție se datorează însă creșterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contribuțiilor sociale ale angajatorului în sarcina angajatului, potrivit companiei de consultanță KPMG.
Acest lucru este evidențiat și de faptul că, din punct de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 euro), după vecina sa Bulgaria (202 euro).
La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se înregistrează în Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) și Germania (1.818 euro).
În mod surprinzător, țările care au un nivel scăzut al salariului minim (inclusiv România) au cote efective de impozitare mari (peste 40%) pe când țările cu un nivel ridicat al salariului minim (ca Luxemburg, Irlanda sau Marea Britanie) au cote efective de impozitare sub 30%.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)