ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Alexandru Dobre, președintele de onoare al Asociației Române a Antre­prenorilor din Construcții (ARACO), a declarat că infrastructura trebuie construită de firme românești, nu de cele străine, pentru ca să existe un impact real și în eco­nomie.

„Faptul că au fost dați la o parte cu brutalitate constructorii români de către cei străini, prețurile au crescut la construcții cu cel puțin 70-80%. Polonia a avansat mult și datorită faptului că au propriul lor program de construcții, nu pentru că ar avea tehnologie mai bună. Fără construc­tori locali și lucrând cu americani, nemți și francezi, România nu-și va reveni", a spus Alexandru Dobre.

El a subliniat că dacă înainte de 1989 inginerii români proiectau de la blocuri de locuințe la căi ferate fără ajutor din afară, acum firmele de construcții locale s-au extins în Vest pentru a căuta proiecte.

„Acum, din 6.000 de angajați câți are CNADNR, sub 200 de oameni au experiență în construcții și infrastructură, restul sunt oameni care nu au lucrat nici măcar la un pod peste Olt, nu mai spun peste Dunăre sau vreun alt proiect mare. Avem de-a face cu o intervenție brutală a politicului în acest domeniu", a spus Dobre, pentru Ziarul Financiar.

Mulți oameni cu experiență lucrează însă peste hotare, pentru companii locale sau străine.

„Am pierdut cinci contracte în Germania deoarece au venit spaniolii cu prețuri cu 15-20% mai mici decât ale noastre, dar ei lucrează tot cu muncitori români. Totuși, în Germania am construit tuneluri și cale ferată pentru trenurile de mare viteză ICE (care circulă și cu peste 300 km/h - n.red.)", a spus Augustin Sărmășan, administratorul companiei Mono Construcții, înființată în 1991 în Germania și România. Compania realizează construcții din beton armat, structuri metalice, consolidări, restaurări, tunele, poduri și drumuri.

Situația dificilă din piața de construcții de după 2009 a condus la intrarea în insolvență sau în faliment a unui număr mare de firme din domeniu. Totuși, în ultimii ani se simte o ușoară revenire, însă ju­cătorii din piață spun că este o re­venire firavă.