Rompetrol SA şi-a cerut insolvenţa

Compania Rompetrol SA a înregistrat, în 28 mai, pe rolul Tribunalului Bucureşti, o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă, conform informaţiilor publicate de portalul instanţelor de judecată. Solicitarea companiei urmează să fie analizată de judecătorii de la Tribunalul Capitalei în 8 iunie.
Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată în baza articolului 66 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: "supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menţionează şi faptul că au fost verificate şi că sunt îndeplinite condiţiile privind realitatea şi oportunitatea operaţiunilor juridice supuse avizării".
Rompetrol S.A. coordoneaza activitatile de foraj, serviciile de sonda si cele de explorare si productie ale Grupului Rompetrol, grup al carui pachet majoritar de actiuni e detinut de compania KazMunayGas din Kazahstan.

Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor, Rompetrol SA avea datorii de 159 de milioane de lei în 2013. De asemenea, a înregistrat o pierdere de 53,2 milioane de lei, veniturile fiind de 66,4 milioane de lei.
La nivel european, KMG International deţine peste 1000 de puncte de distribuţie a carburanţilor în şase ţări - România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania şi Georgia, care operează sub brandurile Rompetrol şi Dyneff.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)