Se văd primele efecte ale legii dării în plată. Cartierul din București unde prețurile la locuințe au SCĂZUT cu 10.000 de euro de la o lună la alta

Legea dării în plată, care a fost promulgată la finalul lunii aprilie, ar putea schimba în perioada următoare comportamentul de cumpărare al românilor, după cum spun reprezentanții pieței.
Potrivit unei analize a Zf.ro, realizată în colaborare cu firma de consultanță imobiliară Coldwell Banker, pe baza ofertelor din Anunțul Telefonic, s-a observat că locuințele din zonele bucureștene 13 Septembrie, Dristor și Drumul Taberei s-au ieftinit în luna aprilie, comparativ cu martie, astfel că prețul mediu al unui apartament vechi în Capitală a ajuns luna trecută la 78.350 de euro, cu 550 de euro mai puțin decât în martie.
Astfel, un apartament în zona 13 Septembrie costa în aprilie 72.000 de euro, cu 8.000 de euro mai puțin decât în martie. Pentru o locuință în Dristor, un cumpărător plătea luna trecută 67.000 de euro, față de 77.000 de euro cu o lună în urmă, iar prețul unui apartament în Drumul Taberei a coborât de la 68.000 la 63.000 de euro.
„Deocamdată nu știm dacă toate instituțiile finanțatoare vor majora avansurile pentru creditele ipotecare, iar cele care nu au făcut acest lucru până în prezent vor avea capacitatea de a absorbi cererea pentru credite ipotecare. Tranzacțiile încheiate prin finanțări ipotecare reprezintă, potrivit datelor noastre, aproximativ 30% din piața rezidențială, iar dacă toate băncile vor majora avansurile solicitate la creditele ipotecare, ceea ce încă nu știm, această cerere va amâna achiziția sau se va orienta către alte segmente de piață - aproximativ 50% din tranzacțiile de pe segmentul middle market sunt încheiate printr-o finanțare ipotecară, în timp ce peste 80% din tranzacțiile de pe segmentul mass market sunt încheiate prin Prima casă", spune Gabriel Voicu, director New homes în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Cele mai scumpe apartamente vechi se găsesc în continuare în zonele Aviației, Victoriei și Unirii, unde prețurile variază între 115.000 și 127.000 de euro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

BNR e interesată de averea românilor și lansează un recensământ. Oamenii vor fi programați la interviuri de câte 90 de minute în propria locuință

Paradoxul austerității Guvernului Bolojan: Mamele pierd statutul de asigurat medical, dar statul păstrează acest drept pentru refugiații din Ucraina

Guvernul dă înapoi: impozitul pe jocurile de noroc a fost scăzut. Coincidență? Fratele Ursulei von der Leyen conduce Superbet

Ilie Bolojan iartă jocurile de noroc, dar taxează mamele: vor trebui să plătească 2.400 de lei la CASS. SRS: Mamele românce discriminate la greu

Alina Mungiu Pippidi vrea interzicerea banilor cash în România după ”modelul” Uruguayului

Av. Gheorghe Piperea: Vă mai amintiți afirmația “țara s-a umplut de mămicuțe și bebeluși”? De la Petrov Băsescu la Nicușor Dan
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: București
Subiecte: Bulă imobiliară Legea dării în plată
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)