Modelul de creștere bazat pe cheltuielile consumatorilor

 

Revenind la Raportul privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice (PCDE) al Comisiei Europene referitor la România, după precedenta evaluare empirică a riscurilor care au afectat creșterea economică din România în perioada 2010-2018, voi începe prin a cita fragmentul de text cu care autorii raportului își încep auditul: „Modelul de creștere economică al României, bazat pe cheltuielile consumatorilor, afectează capacitatea țării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE. Reducerea cu aproape jumătate a creșterii PIB-ului în 2018, cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor a scos în evidență limitele modelului de creștere economică al României.” (6) Prin acest citat, autorii raportului ne avertizează că modelul de creștere din România, „bazat pe cheltuielile consumatorilor” implică o sustenabilitate redusă care „afectează capacitatea țării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE”. În opinia mea aceste speculații sentențioase sunt hilare! De ce? Pentru că acestea sunt valabile doar într-o țară în care nu există nici importuri și nici exporturi sau între acestea există o egalitate perfectă! Într-o asemenea economie, dacă cererea scade, scade și produsul intern brut, iar dacă cererea crește, crește și produsul intern brut. Dar asemenea țări nu există și nu vor exista decât într-o lume imaginară. În lumea reală, consumatorii autohtoni pot opta intre oferta (producția) internă și oferta externă de bunuri și servicii. Dacă cererea internă este mai mare decât oferta (producția) internă, atunci importurile sunt mai mari decât exporturile și invers, așa cum rezultă din următorul model utilizat și de Eurostat:

PIB = CF + INV + EXP – IMP,

unde PIB reprezintă produsul intern brut estimat prin metoda veniturilor,  iar variabilele CF (consum final), EXP (exporturi) și IMP (importuri) reprezintă alocări ale veniturilor din membrul stâng al acuației.

Desigur, această ecuație este extrem de utilă atunci când estimăm valorile acestor variabile în anuarele statistice. Pe de altă parte, această ecuație este la fel de utilă pentru a înțelege câteva lucruri elementare. Veniturile și cheltuielile la nivel macroeconomic sunt variabile aleatoare interdependente, deoarece consumul generează venituri, iar veniturile generează consum. Din acest motiv, consumul final (consumul privat plus cel guvernamental) reprezintă, oriunde în lume, principalul motor ale creșterii economice.  De aceea, atunci când oficialitățile din SUA publică rapoarte statistice care indică o creștere a consumului privat sau guvernamental, toată America aplaudă! Celelalte două motoare ale creșterii economice sunt investițiile și exporturile, mai ales pe termen lung. Evident, există nenumărate politici de stimulare a cererii și ofertei prin creșterea cheltuielilor guvernamentale, prin diminuarea fiscalității sau prin input-uri monetare cu dobânzi foarte mici. După cum există nenumărate politici de stimulare a exporturilor și a investițiilor. Dar niciuna dintre aceste politici nu este infailibilă. În sfârșit, cel mai elementar lucru care poate fi înțeles din ecuația precedentă este acela că între produsul intern brut și importurile nete pozitive (importuri – exporturi) dintr-o anumită perioadă există, cel puțin pe termen scurt,  o relație inversă, iar între consumul final  și investiții, pe de o parte, și importurile nete, o relație directă. Dacă cei care au întocmit raportul ar fi transferat variabila IMP în membrul stâng al ecuației, ar fi înțeles că diminuarea creșterii produsului intern brut din România a fost determinată de creșterea deficitului comercial și nu de o „încetinire a cheltuielilor consumatorilor”. Pentru că în perioada 2017 – 2018, ponderea consumului final în PIB a crescut de la 78,7% la 79,3% , ceea ce înseamnă că ritmul de creștere al consumului final a fost semnificativ mai mare în comparație cu cel al PIB. Este adevărat că în aceeași perioadă ponderea consumului privat în PIB a scăzut de la 62,3% la 61,9%. În schimb, ponderea consumului guvernamental în PIB a crescut în aceeași perioadă de la 15,7% la 16,7%. (7) Rezultă, deci, că ușoara încetinire a creșterii consumului privat a fost compensată printr-o accelerare a creșterii consumului guvernamental. Și ce e rău în asta?  

Din cele prezentate rezultă că aserțiunea din raport conform căreia încetinirea creșterii PIB a fost „cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor” este falsă, deoarece, așa cum am argumentat, ritmul de creștere a cheltuielilor pentru consumul final a fost mai mare comparativ cu ritmul de creștere a produsului intern brut în ultimii doi ani. Iar afirmația sentențioasă că actualul model de creștere economică din România afectează „capacitatea țării de a atinge nivelul de trai din UE” reprezintă doar o aserțiune defetistă și nimic mai mult. Într-un moment în care rata creșterii economice din România este de 4,1%, iar cea la nivelul UE este de numai 1,9%, o asemenea opinie reprezintă mai degrabă o speculație pesimistă! 

____________________________________

Surse: 

1. Comisia Europeană. Raportul de țară privind România, inclusiv un bilanț aprofundat referitor la prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/file_import/2019-european-semester-country-report-romania_ro.pdf). 

2. Eurostat (https://ec.europa.eu/eurostat); 3. Ibidem; 4. Ibidem; 5. Ibidem, 6. Comisia Europeană, Raportul de țară din 2019 privind România, p.4; 7. Eurostat: 8. Comisia Europeană, Raportul de țară din 2019  privind România, p.4; 9. Ibidem, p.31; 10. Ibidem, p.28; 11. Ibidem; 12. International Monetary Fond (http://www.imf.org); 13. Comisia Europeană, Raportul de țară din 2019 privind România, p.28; 14. Ibidem, p.25;15. Eurostat: 16. Ibidem.