Așa cum am argumentat în paginile anterioare prin evaluări și studii de caz empirice, România a beneficiat în ultimii 8 ani de o creștere economică solidă. Această creștere a atins un nivel maxim în 2017, când produsul intern brut a crescut cu 7,0%. Anul trecut, însă, rata creșterii economice s-a redus la 4,1% în special datorită scăderii competitivității producției destinate consumului intern și extern. Cu toate acestea, România a obținut performanțe remarcabile în ultimii ani. Astfel, produsul intern brut a crescut în această perioadă, cu 35,1%, consumul privat, cu 38,5%, investițiile, cu 22,1%, exporturile, cu 205,5%, iar importurile, cu 194,5%. Drept urmare, România a înregistrat cea mai mare creștere a produsului intern brut și a consumului privat per capita comparativ cu celelalte state din UE și a devenit cea mai dinamică și cea mai deschisă economie din UE în ceea ce privește creșterea exporturilor și a importurilor. 

Nota bene, economia României s-a dovedit a fi deosebit de stabilă în această perioadă. Într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcție de numărul de depășiri ale unor praguri de risc reglementate prin procedura MIP în perioada 2010 – 2017, România ocupă locul doi cu doar 14 depășiri, fiind devansată de Cehia cu 13 depășiri. În al treilea rând, voi menționa faptul că economia României este cea mai puțin îndatorată economie din UE, în condițiile care nivelul datoriei guvernamentale a coborât sub 34% din PIB, iar datoriile consolidate ale sectorului privat au atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu (50% din PIB). Nu în ultimul rând, voi menționa că în ponderea în PIB a excedentului brut de exploatare din companiile românești este cea mai ridicat din UE, iar ponderile în PIB ale costurilor salariale și ale impozitelor nete pe produs sunt cele mai mici din UE. 

Aceste performanțe remarcabile au fost grevate de o serie de riscuri emergente, cel mai persistent dintre acestea fiind poziția investițională internațională netă (activele externe nete) care a înregistrat în mod sistematic niveluri mai mari decât pragul critic (-35% din PIB). Cu toate acestea, nivelul acestui indicator de risc a scăzut constant în ultimii 8 ani datorită ritmului alert al creșterii economice. În plus, economia României a fost afectată în anul trecut de creșterea deficitului de cont curent de la 2,2% în 2017 la 4,7% din PIB în 2018, precum și de creșterea costului unitar al muncii de la 8% în 2017 la 13,1% în anul trecut.

Din păcate, performanțele care au generat stabilitate economică și prosperitate nu au fost luate în considerare de autorii Raportului privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice (PCDE) al Comisiei Europene referitor la România. De fapt, autorii raportului supradimensionează riscul generat de tendința de creștere a deficitului de cont curent pentru a lansa un furibund atac ideologic împotriva executivului român sub pretextul că politica sa de reducere a poverii fiscale și de creștere a salariilor și pensiilor reprezintă un risc extrem pentru economia României. În primul rând, autorii raportului „ne avertizează” că procesul de creștere economică din România nu este sustenabil deoarece este un model de creștere bazat pe consum excesiv, un model care va fi bulversat de politica de reducere a fiscalității și de creștere a salariilor promovată de guvern. În al doilea rând, ei susțin, invocând o prognoză defetistă publicată de CE acum trei ani, că deficitul bugetar a scăpat de sub control și, datorită acestui fapt, datoria publică va depăși pragul critic de 60% din PIB în 2029. În al treilea rând, autorii raportului susțin, fără a folosi argumente logice sau empirice, că România a devenit extrem de vulnerabilă la „șocuri care pot apărea”. În sfârșit, în raport se insistă asupra unui pretins pericol al accentuării sărăciei și excluderii sociale, deoarece guvernul mărește pensiile și salariile în loc să finanțeze programe de eradicare a sărăciei.

În paginile anterioare am analizat cât mai obiectiv posibil acest raport. Nu știu în ce măsură am reușit. Știu însă că acest document sentențios, plin de clișee ideologice și de aserțiuni defetiste, va prejudicia în mod grav imaginea și interesele României. Pentru că acest document nu este un raport de audit, ci un discurs propagandistic care „pune la zid” guvernul României și denaturează în mod inacceptabil realitatea. 

Așa cum am arătat la început, responsabilitatea punerii în circulație a acestui „artefact” propagandistic revine membrilor CE. În mod normal ei ar fi trebuit să nu permită publicarea acestui document. Dar au făcut-o. Nu este nici prima dată și, probabil, nici ultima dată. Nu-mi rămâne decât să sper că parlamentarii români de la Bruxelles vor analiza în Parlamentul European modul în care își fac datoria membrii CE. Dacă nu ei, atunci cine? Și dacă nu acum, atunci când?