Taxă pe nunți și botezuri pentru reabilitarea monumentelor istorice

Parlamentarii vor să ințieze o lege prin care proprietarii localurilor în care au loc nunți, botezuri sau alt tip de petreceri să plătească o taxă pentru fiecare meniu pus la masă, informează Libertatea.
Acești bani ar urma să ajungă la Direcția Patrimoniu Național din cadrul ministerului Culturii și vor fi folosiți pentru reabilitarea unor monumente istorice și a altor obiecte de patrimoniu.
Aleșii care au avut această inițiativă spun că o astfel de reglementare ar duce la reducerea evaziunii fiscale, potrivit b1.ro.
„Ar fi o soluție! La toate aceste tipuri de petreceri participă sute de oameni, iar de multe ori, patronii declară mult mai puține meniuri decât au fost în realitate, deci fac evaziune fiscală. Cred că am putea reduce puțin evaziunea fiscală, am aduce niște bani pentru a conserva și reabilita obiectele de patrimoniu, dacă după fiecare petrecere organizatorul ar plăti maxim un leu pentru fiecare meniu pe care l-a servit invitaților”, a declarat un senator, membru al Comisie UNESCO din Parlamentul României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: România
Organizații: Ministerul Culturii Parlamentul Romaniei UNESCO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)