Teodor Meleșcanu: „Dosarul Roșia Montană a fost depus ilegal la UNESCO”. Uniți Salvăm Roșia Montană acuză guvernul că s-ar fi înțeles cu Gabriel Resources în privința exploatarii

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, îl sprijină pe premierul Mihai Tudose în subiectul Roșia Montană. Acesta spune că documentele au fost depuse ilegal la UNESCO, pentru că nu au semnătura lui Dacian Cioloș.
„Dosarul a fost depus ilegal, nu a fost aprobat de Cioloș, nici de Guvern, a fost trimis de unul din miniștri. Din acest punct de vedere există niște vicii de procedură. Pe fond, trebuie să vedem ce anume trebuie protejat în zona Roșia Montană. Trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului și care să ne permită să exploatăm resursele pe care le avem”, a susținut Teodor Meleșcanu.
Mihai Tudose a spus că declararea de către UNESCO a zonei Roșia Montană ca arie protejată ar putea bloca eventuala exploatare a resurselor. „Poate îl întrebați și pe domnul Cioloș de ce în ianuarie, înainte să plece, toată zona a declarat-o arie protejată natural și a trimis hârtiile pe la UNESCO. Adică nu mai sapi o gropiță acolo nici să sapi după râme, că e arie protejată. De ce a făcut-o, nu știu”, a spus Tudose.
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat față de acuzațiile aduse de Mihai Tudose și a abordat subiectul Roșia Montană și pe Platforma România 100, proiectul inițiat de el.
„Istoria de peste 2000 de ani, multietnică și pluriconfesională a Roșiei Montane, căreia îi stau mărturie casele, bisericile, străzile, galeriile romane, vestigiile istorice, obiceiurile, căreia îi stă mărturie însăși comunitatea actuală, formează împreună o adevărată amprentă identitară națională și un peisaj cultural unic în lume.
Bagatelizarea acestui subiect în interviul acordat de Premierul Tudose și reducerea lui la „gropițe”, „râme” și „libelule” este nedemnă de Prim-ministrul României și, mai ales, denigratoare la adresa unui simbol al patrimoniului identitar național”, se precizează, printre altele, pe Platforma România 100.
Ca răspuns la afirmațiile lui Tudose, comunitatea Uniți Salvăm Roșia Montană acuză guvernul că s-ar fi înțeles cu Gabriel Resources în privința zonei respective.
„Campania Roșia Montană cere de urgență premierului Tudose să nu permită distrugerea Roșiei Montane prin încheierea arbitrajului cu Gabriel Resources. Un compromis între cele două părți în litigiu ar avea valoare de lege pentru România și ar putea duce la retragerea dosarului de nominalizare în lista UNESCO și acordarea de avize pentru începerea minei”, se arată în comunicatul Uniți Salvăm.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Lovitură pentru românii care preferă să plătească cu bani cash. Plățile cu numerar în toate magazinele din România vor fi restricționate în limita a 2.000 de lei

Reacțiunea: O firmuliță din Cluj vrea sa mute Africa în România

Av. Gheorghe Piperea: Banca poate face ce vrea cu banii mei, discreționar și contrar intereselor mele de proprietar. Să aplaudăm?

Avem o țară, dar, oare, mai este a noastră? Ce putem schimba? Poate, doar jupânul. Interviu cu analistul economic Ilie Șerbănescu

Ar putea redeveni România una dintre marile țări producătoare de hârtie din celuloza de stuf? Antrepenorul Iulius Octavian Popa crede că da: Delta Dunării este o regiune unică și cu particularități pe care nu le are nici o regiune în Europa

Cine ne dă lecții de anti-corupție! Furtul secolului: Un cunoscut bancher german, judecat pentru o fraudă fiscală de miliarde de euro. Olaf Scholz, chestionat
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)