Trei benzi de circulaţie pe Valea Oltului, între Boiţa şi Veştem

Drumul care leagă Piteşti de Sibiu va avea trei benzi de circulaţie, pe o porţiune de 11 kilometri. CNADNR speră că astfel şoferii vor scăpa de traficul de coşmar de pe Valea Oltului.
Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost semnat deja, iar costul se ridică la 130 de mii de lei. Proiectul are ca scop amenajarea unei benzi suplimentare pe drumul naţional DN 7, Piteşti- Sibiu, pe sectorul Boiţa-Veştem. Este vorba despre 11 km de drum.
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate, ce va avea ca scop principal studierea posibilităţii amenajării unei benzi suplimentare pe tronsonul aflat pe Valea Oltului, a fost semnat deja. Contractul va avea o durată de implementare de patru luni.
Finanțarea proiectului este asigurată din transferuri de la bugetul statului pentru cheltuieli de investiţii, potrivit digi24.ro. DN 7 face legătura între două importante autostrăzi, Bucureşti-Piteşti şi Sibiu-Nădlac.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: Piteşti Sibiu Valea Oltului
Subiecte: Autostrăzi România
Organizații: CNADNR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)