Un autobuz electric a traversat în premieră Transfăgărășanul

Primul autobuz electric testat timp de aproape o lună pe un traseu al Regiei Autonome de Transport București, cel al liniei 104, a reușit să traverseze Transfăgărășanul cu o singură încărcare a bateriei, potrivit inițiatorilor acțiunii, Anadolu Automobil Rom.
Autobuzul SOR a ajuns la Cabana Bâlea Lac cu peste 20% din baterie, iar pentru coborâre a încărcat bateriile la peste 60% pentru a ajunge la Sibiu. La oprirea pentru încărcare mai avea aproape 30% din acumulator disponibil.
Traseul a fost unul destul de dificil, în condițiile în care printre obstacolele din trafic s-au aflat vehicule care transportau lemn, dar și nerăbdarea altor șoferi care nu respectau vitezele legale. La volanul autobuzului s-a aflat unul dintre șoferii cu experiență ai RATB, Vener Rus.
După traversarea Transfăgărășanului, autobuzul a continuat programul de teste în Timișoara, Arad, Lugoj, Oradea și alte câteva orașe din zona de nord-vest a țării, potrivit Agerpres. La jumătatea lunii martie din acest an, autobuzul electric SOR a fost testat pe străzile din București, pe traseul liniei 104 între Cora Pantelimon și Piața Operei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie
Locații: România
Subiecte: Autobuze electrice
Organizații: Societatea de Transport București (STB)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)