Un brand românesc cu o tradiție de peste 100 de ani se pregătește să revină pe piață: Clujana va deschide 8 noi magazine în marile orașe ale României

„Clujana”, celebrul brand românesc de încălțăminte, cu o vechime de 108 ani, va reveni pe piața din România.
Planul de reorganizare al Clujana S.A. a fost aprobat luni, 14 ianuarie, de către Adunarea Generală a Creditorilor, iar în trei luni, compania va ieși din insolvența în care a intrat acum un an, se arată într-un comunicat de presă.
Prin direcțiile strategice de acțiune se urmărește deschiderea unui magazin în centrul orașului Cluj-Napoca, începerea primelor campanii de marketing și relansarea brandului pe internet: lansarea siteului oficial, a magazinului online și relansarea comunicării în social media.
„Încă de la deschiderea procedurii, obiectivul nostru a fost de a restructura operațional compania și de a-i oferi șansa reală a unui nou început. Am transformat problemele Clujana în provocări, iar setul de măsuri inițiate în perioada de observație au avut un efect imediat – ritmul de creștere al vânzărilor ne-a depășit așteptările, iar cele două magazine au început să genereze profit operațional. Practic, a fost confirmarea unei strategii curajoase, propuse de o echipă entuziastă, cunoscută pentru soluțiile sale inovatoare pentru companiile în dificultate, a cărei implicare a generat rezultate spectaculoase.”
Strategia de reorganizare a Clujana S.A. prevede continuarea măsurilor începute în perioada de observație și deschiderea a opt noi magazine de încălțăminte în București și în alte centre urbane – cele mai mari reședințe de județ – din România. „Nu ne oprim aici, tocmai de aceea măsurile strategice propuse de CITR se extind și după închiderea procedurii de reorganizare. Prin planul de reorganizare depus am sintetizat o serie de acțiuni menite să conducă Clujana într-o zonă de break-even, iar ulterior profit operațional. Estimăm că la trei luni de la confirmarea planului, compania va ieși din insolvență” a subliniat Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj, compania care administrează Clujana.
Următorul pas în procedură este confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, la sfârșitul lunii ianuarie. Conform legii, după ieșirea din procedura insovenței, conducerea companiei va fi preluată de către Consiliul de Administrație Clujana S.A., condus de către Directorul General al companiei.
Despre Clujana
Cu o istorie de peste 100 de ani, povestea Clujana începe în 1911, odată cu înființarea tăbăcăriei și a fabricii de pielărie, care a devenit rapid cea mai mare fabrică de încălțăminte din Estul Europei timp de mai mulți ani. În anii ’80-’90, Clujana a fost identificată ca fiind cea mai mare fabrică din industria tăbăcăriei din România, care distribuie produse atât pentru piața internă cât și pentru export.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)