Un nou dosar Rompetrol. DIICOT pune sechestru pe bunurile companiei. Acțiunile au fost suspendate de la tranzacționare

Sechestru de aproape 700 de milioane de dolari pe rafinăria Petromidia și benzinăriile grupului Rompetrol. E decizia procurorilor DIICOT care au deschis un nou dosar penal ce vizează modul în care s-a făcut privatizarea rafinăriei.
Este vorba despre un dosar disjuns din dosarul în care mai multe persoane au fost condamnate definitiv și în care a fost judecat și omul de afaceri Dinu Patriciu. În cazul acestuia, procesul penal s-a încheiat în urma decesului.
Ancheta datează de la începutul anului 2006, iar, acum, măsura sechestrului de aproape 700 de milioane de dolari a fost luată pentru a se recupera prejudiciul, deoarece în varianta inițială a dosarului nu s-a reușit acest lucru.
Acțiunile Rompetrol (RRC) au fost suspendate de la tranzacționare începând cu ora 9:42, după ce procurorii DIICOT au pus sechestre de 3 mld. lei pe acțiunile rafinăriei Petromidia și pe conturile unor persoane fizice.
Pe 7 aprilie, China Energy Company Limited a semnat acordul de preluare a 51% din acțiunile KMG International, acționarul principal al Rompetrol Rafinare, cucerind astfel o poziție extrem de importantă în sectorul energetic, o piață de 30 de miliarde de euro anual în România.
Dosarul este disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.
KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions și SC Rompetrol Rafinare sunt introduse ca părți responsabile civilmente în acest nou dosar, reprezentanții societăților fiind citați la sediul DIICOT pentru audieri marți, 10 aprilie, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)