VICTIME COLATERALE: Ce se întâmplă cu firmele și companiile care se numesc "ISIS"

Compania farmaceutică Isis Pharma intenționează să își schimbe numele, din cauza asocierii acestuia cu organizația teroristă Statul Islamic, scrie CNNMoney.
Având sediul în California, compania și-a luat numele după zeița egipteană Isis, patroana sănătății, a căsniciei și a înțelepciunii, dar denumirea a căpătat alte conotații în ultima perioadă, după valul de teroare pornit de gruparea ISIS.
"Deși oamenii știu că nu avem nicio legătură cu organizația teroristă, numele are o conotație negativă în ultima vreme", a declarat vicepreședintele companiei, Wade Walke.
Întâmplător, sau nu, după atacurile teroriste din Paris, soldate cu cel puțin 129 de victime, acțiunile companiei au scăzut cu 4 procente.
Isis Pharmaceuticals nu este singura companie din lume care împarte numele cu infama grupare teroristă. Conform Business Insider, firma britanică de investiții ISIS Equity Partners a anunțat că își va schimba numele, iar lista cu cei care iau în considerare un rebranding sunt Isis Wallet (companie de plăți online), ISIS Downtown (companie de dezvoltare), Isis for Women (companie de îmbrăcăminte pentru femei), Isis Innovation și Isis magazine (publicații ale Universității Owford) și Isis Estate Agents (firmă imobiliară).
Conform unui portal economic, în România există cel puțin 50 de firme cu numele "ISIS".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie
Locații: Marea Britanie România SUA
Subiecte: ISIS
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)