Zeci de pensiuni și cabane din Rânca, scoase la vânzare din cauza lucrărilor de pe Transalpina

Câteva zeci de cabane și pensiuni din zona montană Rânca au fost scoase la vânzare după ce proprietarii au înregistrat pierderi considerabile din cauza numărului de turiști aflat în scădere, a declarat vineri, președintele Asociației Concesionarilor Rânca, Constantin Pănescu.
Potrivit sursei citate, principalul motiv pentru care numărul turiștilor în Rânca a scăzut în mod semnificativ în ultimul an este reprezentat de închiderea DN 67C Transalpina din cauza nefinalizării lucrărilor de construcție. Reducerea numărului de turiști a dus la o scădere a profiturilor proprietarilor din zonă, mare parte dintre aceștia neavând cu ce să își achite împrumuturile contractate pentru construcția hotelurilor, pensiunilor și vilelor.
"În ultimii ani s-au construit multe vile și pensiuni în Rânca, însă din cauza închiderii Transalpinei mulți patroni au început să le vândă. Și eu mă număr printre ei pentru că am rate la bancă și nu mă mai descurc cu banii. De când este incertă situația cu Transalpina turiștii sunt din ce în ce mai puțini, iar despre profit nici nu mai încape vorba. Avem concurență neloială, adică cei care avem acte sunt vreo 300, iar alți 700 de proprietari funcționează în ilegalitate", a spus Constantin Pănescu, potrivit Agerpres.
Conform ultimei informări din iulie 2014 a reprezentanților CNADNR, pe drumul național DN 67C Transalpina, sectorul Bengești — Sebeș (km 0+000 — km 148+414), circulația rutieră este deschisă doar între localitățile Bengești — Rânca (km 0+000—km 34+500). Sectorul de drum național DN 67C Transalpina, cuprins între km 34+500 (localitatea Rânca, județul Gorj) și km 148+414 (localitatea Sebeș, județul Alba) este închis circulației publice pe toată perioada anului, din cauza nefinalizării lucrărilor de construcție și a imposibilității asigurării condițiilor de siguranță a traficului rutier, interdicția fiind semnalizată prin indicatoare specifice, încă de la începutul lucrărilor în anul 2008.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)