Naief Abazid - adolescentul sirian al cărui caz a declanșat explozia de mânie a conaționalilor împotriva regimului lui Bashar al-Assad în 2011, transformată în războiul sângeros soldat până în prezent cu peste 310.000 de victime - trăiește în prezent în Austria, relatează cotidianul canadian The Globe and Mail, care l-a identificat la Viena după o anchetă de șase luni și care relatează istoria celui care a creat un adevărat "moment Sarajevo" pentru poporul său, similar celui care dusese la izbucnirea Primului Război Mondial, potrivit Le Point. 

În 2011, Naief Abazid avea 14 ani. În plină Primăvară arabă, în 16 februarie, acest adolescent scria cu un spray 'Este rândul Dvs., Dr Bashar al-Assad' pe zidul unei școli din orașul său, Deraa, situat în sud-vestul Siriei. 'Eram un copil, nu știam ceea ce făceam', explică el ziaristului Mark MacKinnon de la The Globe and Mail. "Am realizat că este ceva serios abia în momentul în care am ajuns în închisoare.'

De fapt, a doua zi după ce se exprimase astfel printr-un graffiti, Naief Abazid a fost arestat de serviciile secrete siriene și torturat. Alți 22 de băieți din orașul său i-au împărtășit soarta. După mai multe săptămâni în care nu aveau vești despre copiii lor, locuitorii din Deraa au organizat un marș de protest pentru a cere eliberarea lor. Poliția a deschis focul asupra manifestanților și doi dintre ei au fost uciși. "Primii martiri ai Primăverii siriene', scrie Globe and Mail.

În 23 martie, adolescenții sunt eliberați, "grațiați' de Bashar al-Assad. La întoarcerea în familiile lor, ei sunt celebrați ca eroi. Dar mânia localnicilor din Deraa are ecou și manifestațiile se multplică în toată țara. La 1 aprilie 2011, manifestanții din Deraa sunt din nou pe străzi. Este începutul războiului civil.

 

În primul an de război, Naief Abazid rămâne în Deraa cu familia sa, fără să pună mâna vreodată pe alte arme decât pe spray-ul său. După ce este rănit la un braț de un glonț, el este trimis la un spital în Iordania. Petrece doi ani în tabere pentru refugiați iordaniene împreună cu familia sa înainte de a se întoarce în Siria în 2014. Imaginea orașului său 'distrus în întregime' rămâne o amintire "oribilă'. Timp de șapte luni, el și familia lui trăiesc în teroare, sub bombele regimului Bashar al-Assad.

La jumătatea lunii septembrie 2015, ei asistă la declarația Angelei Merkel care anunță că Germania îi va primi pe refugiații sirieni care vor sosi la frontierele sale. Naief, însoțit de fratele său și de unul dintre veri, încep un periplu îndelungat și costisitor. 'Nu mai aveam un viitor în Deraa', explică el. 'Acolo nu existau decât două opțiuni: să fii ucis sau să devii o persoană fără adăpost.'

Băieții ajung mai întâi în Turcia, după ce străbat teritoriile controlate de jihadiștii Statului Islamic, apoi plătesc un preț fabulos unor călăuze pentru a se putea îmbarca pe una dintre navele traficanților, ajung în Grecia, iar apoi în Macedonia. Traversează Serbia și Ungaria, sosind în cele din urmă în Austria, la Viena, unde Naief se află și în prezent, încercând de peste un an să-și facă un loc departe de țara sa de origine.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews