Angela Merkel este criticată pentru atitudinea pe care o are față de greci, în condițiile în care islamiștii comit atentate pe bandă rulantă în Europa.

Renumitul scriitor Pascal Bruckner a declarat pentru presa germană că Merkel "vrea să câștige pe toate tablele de șah”, iar pentru acest lucru încalcă regulile.

”Germania a demonstrat o bunavoință imperială. Ea vrea și pe mai departe să dicteze regulile jocului în Europa. Nemiloasă cu grecii în iulie, dar cu un zambet larg pentru sirieni, în septembrie. Angela Merkel vrea să cîștige pe toate tablele de șah”, spune scriitorul francez Pascal Bruckner într-un interviu pentru Die Zeit, preluat de aktual24.ro.

Bruckner este de părere că Germania s-a izolat prin deciziile pe care cancelarul Merkel le-a luat în ultima perioadă.

„Germanii, mai mult decât ceilalți, se simt responsabili pentru răul din lume, iar moralul german caută victima curată, nevinovată. În urmă cu mai puțin de un an, Angela Merkel nu avut pic de milă față de greci iar, câteva luni mai târziu, și-a deschis sufletul pentru sirieni. Asta arată că umanismul german are o logică tipică: grecii sunt leneși și nu merită milă germană. În timp ce sirienii, măcinați de război, se identifică mai bine cu victima nevinovată și, ajutând-o, putem compensa vinovățiile propriilor infracțiuni”, a spus francezul.

2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.