Nu vreau să fiu ridicol și nici (pentru cei de generația mea) să par că tocmai m-am întors de la o reuniune a Cenaclului Flacăra, dar alt titlu n-am găsit. Omenirea se confruntă cu două pericole majore la adresa păcii globale. Nu, nu e vorba nici despre coronavirus, nici despre Rusia!

Turcia și Rusia – pe curs de coliziune. Și cum să minți ca Radu Tudor

Cu ochii ieșiți din cap de îngrijorare, joi 27 februarie, la Antena3 Radu Tudor relatează despre recentul și gravul incident în care zeci (35, după ultima numărătoare) de militari turci au fost uciși. Reușește să mintă pe nerăsuflate: soldații „unui stat NATO” au fost uciși „la granița turco-siriană”, iar Erdogan cel Bun, „disperat, face apel” la NATO și la UE să intervină pentru ca regimul sirian și Rusia să-și respecte angajamentul de încetare a focului și să înceteze să mai bombardeze obiective civile! Dacă nu, Erdogan cel Bun va deschide granițele pentru ca cele câteva sute de mii spre milioane de refugiați sirieni fugiți de urgia dictatorului Assad s-o ia la pas spre Europa, ca în 2015!  

În traducere radutudoriano-română, militarii turci se aflau de fapt nu la graniță ci ÎN INTERIORUL Siriei, în provincia Idlib, și erau țintă militară legitimă, fiind în fapt armată de ocupație! Și nu de azi-ieri: Turcia - laolaltă cu monarhiile din Golf și SUA - a fost principala instigatoare, finanțatoare și susținătoare a devastatorului război dus de 10 ani contra Siriei. Pentru motive geopolitice și economice, cu scopul răsturnării guvernului legitim de la Damasc, a creat și înarmat grupul Stat Islamic precum și zecile de alte bande de tâlhari și asasini care și-au făcut de cap prin Levant. Erdogan „cel Bun” este poate cea mai mare parte de vină pentru enorma suferință, distrugere, înapoiere economică și migrație umană din Siria. 

Apartenența - pe care o subliniază ritos R. Tudor - Turciei la NATO, o alianță pur defensivă (sau cam așa ceva) este irelevantă aici. Turcia este un stat agresor și se comportă, sub Erdogan, ca o maimuță cu o grenadă în mână. Aliată azi cu dușmanii de ieri, amenințând mâine prietenii de azi, kurzi, sirieni, musulmani șiiți, libieni, greci, americani sau ruși – toți laolaltă și fiecare separat pare să stea în calea renașterii otomane.

Ce s-a petrecut mai exact la 27 februarie? Pentru cei mai riguroși, iată o relatare de pe teren :

„În jurul orei 17.00, un batalion de infanterie mecanizat turc, format din aproximativ 400 de soldați, a devenit ținta unui atac aerian pe o șosea dintre Al Bara și Balyun, la aproximativ 5 kilometri (nord) de Kafr Nabl, în sudul provinciei Idlib. Potrivit unor surse locale contactate de Al-Monitor, două avioane de vânătoare rusești Sukhoi Su-34 și două avioane siriene Su-22 au lansat bombardamente intense având ca țintă poziții ale Armatei Naționale Siriene (SNA), susținute de Turcia, în sudul Idlib, în jurul orei 11 a.m. Aceleași avioane au lovit convoiul turc în acțiuni coordonate, au spus sursele. O primă lovitură, relativ mai ușoară a aparatelor Su-22 a obligat oprirea convoiului, după care bombardamentul s-a intensificat, obligând soldații să se adăpostească în clădiri de pe marginea drumului. Ceea ce a urmat a fost cel mai probabil lansarea unei încărcături de KAB-1500L - o variantă a bombelor avansate de tip „distrugător de bunkere”, ghidate cu laser și capabile să pătrundă până la adâncimi de 20 de metri - de către aparatele rusești. Două dintre clădiri s-au prăbușit, prinzând soldații turci sub dărâmături.”
Cel puțin 35 de turci, unii spun 55, au fost uciși și alți 60 de răniți.

Deși există un acord ruso-turco-sirian încheiat recent la Sochi, totuși, de-a lungul ultimelor săptămâni, Turcia și-a intensificat activitatea militară în Idlib. A folosit drone pentru a opri avansul armatei siriene, iar aliații săi locali (SNA) din Idlib, un amestec de turcmeni, ceceni, uiguri, saudiți, marocani, albanezi și „francezi”, au utilizat rachete portabile (MANPAD) de producție turcă împotriva elicopterelor siriene și chiar și a bazei Khmeimim, principala instalație militară a Rusiei din Siria. La momentul la care atacurile au atins o intensitate considerată intolerabilă, alianța ruso-siriană a răspuns.

 
Incidentul din 27 februarie a fost un semnal pentru Turcia că escapadele sale trebuie să se încheie.
Într-adevăr, ministerul rus al Apărării a negat că aparatele sale de zbor au lansat atacul, iar Turcia nu a contrazis declarația; dar ambele părți știu foarte bine ce s-a întâmplat cu adevărat.

Erdogan amenință periodic cu invazia militară pe scară largă în Siria și a reluat în forță retorica belicoasă după 27 februarie. Turbat de furie, a amenințat să împingă înapoi linia frontului către aliniamentul stabilit la Sochi. În răspuns, Rusia a mutat două fregate înarmate cu rachete de croazieră în Marea Mediterană, iar prim-comandatul militar V. Gherasimov a ridicat tonul, arătând că nu a fost semnat nici un acord de încetare a focului cu grupările teroriste și că operațiunile militare vor continua. O coliziune frontală între forțele armate ale Rusiei și Turciei, pe teritoriul sirian, nu mai e de-acum doar un scenariu de ficțiune.

Pe 28 februarie, Consiliul de Securitate al Turciei, pe care tot Erdogan îl prezidează, a decis să le permită „refugiaților” pe care îi găzduiește să plece spre Europa. Mai mult: îi cară deja, cu sute de autobuze și trenuri, spre granițele Greciei și ale Bulgariei. Ieri s-au înregistrat primele ciocniri între „refugiați” și grănicerii greci. 

Chemate în ajutor, NATO și SUA au respins amândouă orice implicare în „afacerea Idlib”. Americanii sunt sătui de piruetele lui Erdogan după achiziția de sisteme defensive S-400 din Rusia și frecușurile pe tema bazei de la Incirlik. Puterile europene n-au cum să digere prea bine un nou val de migranți care să amplifice tensiunile deja existente, iar Uniunea Europeană, atunci când nu e vector de propagare a „drepturilor homosexualilor”, se dovedește o mârțoagă neputincioasă.

Turcia se află deci pe cont propriu. Erdogan ar fi bine să fie atent cu grenada aceea. E pe cale să îi explodeze în figura aceea antipatică, iar schijele vor zbura până departe.

PS - Televiziunea de stat TRT în limba arabă a difuzat, ieri, o hartă cu traseul pe care „refugiații” ar intenționa să îl urmeze în drumul către Occident. De data aceasta, spre deosebire de traseul din 2015, noua rută ocolește Balcanii de Vest și trece prin Bulgaria, România și Ungaria. Toate statele de pe traseu sunt țări membre ale Uniunii Europene. 

Tălâmbii de la București au aflat? Se mai ocupă cineva să protejeze granițele și cetățenii, sau sunt toți ocupați cu lupta maniacală pentru putere?


Va urma: Aerul iese șuierând din balonul economiei mondiale. Băncile centrale șuieră și ele… a pagubă