Scopul operațiunii militare ale forțelor armate turcești în Siria constă în înlăturarea de la putere a actualului președinte al țării, Bashar Assad, a declarat liderul de la Ankara.

Armata turcă și-a început operațiunea militară din Siria pentru a pune capăt regimului președintelui sirian Bashar Assad, a declarat marți președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, informează rt.com.

„Se spune că în Siria au decedat peste 600 mii de persoane. Eu cred că în realitatea numărul celor morți e de un milion. Unde e ONU, ce face? Am tolerat asta o perioadă îndelungată, însă am fost nevoiți să intrăm în Siria împreună cu Armata Liberă a Siriei. Pentru ce? Nu pretindem la pământurile Siriei, acestea trebuie să rămână în mâinile celor ce le stăpânesc. Suntem acolo pentru a restabili dreptatea și pentru a pune capăt dominației tiranului Assad, care a organizat în țara sa o teroare la nivel de stat", a declarat Erdogan în cadrul unui simpozion dedicat Ierusalimului la Istanbul.

La 24 august Turcia a demarat operațiunea militară „Scutul Eufratului” împotriva grupării teroriste „Statul Islamic”, a preluat cu participarea opoziției siriene orașul Jarablus din nordul Siriei, continuând să înainteze în direcția sud-vest. Potrivit lui Erdogan, scopul operațiunii este curățirea de teroriști a unui teritoriu de 5 mii de kilometri pătrați și crearea unei zone sigure pentru refugiați.