Comisia ONU de anchetă privind Siria a strâns suficiente probe pentru ca președintele sirian Bashar al-Assad să fie condamnat pentru crime de război, a declarat o membră importantă a acestei comisii, Carla del Ponte, informează Agerpres.

Într-un interviu acordat publicației elvețiene Sonntag Zeitung, Carla del Ponte a fost întrebată dacă există suficiente dovezi pentru ca Bashar al-Assad să fie condamnat pentru crime de război. ''Da, sunt convinsă că acesta este cazul. Iată de ce situația este atât de frustrantă. Munca de pregătire a fost făcută. În pofida acestui lucru, nu există niciun procuror și niciun tribunal'' special pentru Siria, a răspuns ea.

ImunoMedica

Carla Del Ponte, fost procuror general al Elveției, s-a alăturat în septembrie 2012 Comisiei ONU de anchetă privind Siria, structură formată din trei membri. Comisia a strâns probe despre atacuri cu arme chimice, genocidul împotriva comunității Yazidi din Irak și bombardamente asupra convoaielor umanitare din Siria.

Comisia ONU de anchetă privind Siria a fost creată în august 2011 și a raportat constant despre cazurile de încălcare a drepturilor omului, dar apelurile sale la respectarea dreptului internațional au rămas fără ecou.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.