Americanii vor rămâne în Siria până când toate forțele iraniene vor pleca de această țară, dar aceasta nu înseamnă neapărat o prezența militară pe teritoriul sirian, a declarat, joi, reprezentantul special al SUA pentru conflictul sirian, James Jeffrey, citat de AFP, informează Agerpres.
 
În cadrul Adunării Generale a ONU, Casa Albă a susținut că Statele Unite nu vor pleca „atât timp cât forțele iraniene” și milițiile lor aliate rămân pe teren, unde luptă în sprijinul regimului de la Damasc.

Laboratorul ImunoMedica


Cu toate acestea, ministrul apărării american Jim Mattis a reafirmat obiectivul politicii americane: „Suntem în Siria pentru a învinge Statul Islamic” și până când gruparea jihadistă va fi înfrântă definitiv.

Președintele Donald Trump „ne vrea în Siria până când această condiție”, retragerea forțelor iraniene și a milițiilor lor aliate „și celelalte vor fi îndeplinite”, a explicat James Jeffrey într-o conferință de presă la New York.

„Aceasta nu înseamnă în mod neapărat bocanci americani pe teren”, a adăugat el. „Armata noastră rămâne atașată misiunii vizând înfrângerea durabilă a Statului Islamic, așa cum a spus clar secretarul (apărării Jim) Mattis”, a mai spus Jeffrey.

Potrivit acestuia, „există numeroase modalități de a fi pe teren”:
 
„Suntem acolo diplomatic, cu echipe ale Departamentului de Stat în mai multe zone ale Siriei”, „am instruit forțe locale în mai multe zone ale Siriei, aliații noștri au forțe locale”.

În aprilie, președintele Trump și-a anunțat dorința de a părăsi Siria, unde Washingtonul a desfășurat circa 2.000 de soldați. Dar consilierii săi civili și militari l-au convins să nu stabilească nici un program de retragere. Ideea unei retrageri rapide a fost se pare abandonată imediat de către Washington, notează AFP





2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.