Angelo John Gage, veteran al războiului din Irak, demontează atacul chimic din Siria care a dus la declanșarea unui atac al SUA asupra trupelor președintelui Assad.
 
Acesta acuză presa și unii colaboratori al lui Trump de la Casa Albă despre denaturarea adevărului. 

„Sunt veteran de război, am fost de două ori în Irak. Am fost de două ori în Irak pe baza și în urma unor minciuni. Și fac acest video pentru că dumneavoatră sunteți mințit.

Eu am votat pentru dumneavoastră, întreaga familie a votat pentru dumneavoastră, noi toți ne-am rupt spatele încercând să zdrobim mass-media asta mincinoasă, iar acum dumneavoastră ați mușcat momeala.

Dumneavoastră chiar credeți că Assad și-a gazat propriul popor? Asta credeți domnule președinte? Assad este susținut de întreaga lui țară și dumneavoastră credeți că și-a gazat proprii cetățeni. Ce motiv strategic ar avea pentru asta? Nu ar mobiliza toate acestea întregul popor să se alieze cu ISIS? Și cu "rebelii" care au fost finanțați de administrațiile de dinainte de dumneavoastră?

Știți că aveți grupuri speciale de interese în cadrul administrației dumneavoastră, îi aveți pe acești șobolani neoconservatori și pe acești lobby-iști care pun America pe ultimul loc? Știți că acești oameni vor război cu Siria și Iran și cu toate celelalte țări pentru că vor să își extindă teritoriile? Ar trebui să știți toate aceste lucruri, domnule președinte!

Dacă o să mai plecați urechea la asta, atunci veți fi cel mai prost președinte din istoria SUA! Și sunt foarte dur cu dumneavoastră pentru că vă rog să mă ascultați.

Siria nu are nimic cu țara aceasta (n.r. SUA), în niciun fel. Dacă vreți să îi puneți pe americani pe primul loc atunci trimiteți oameni acolo să se lupte cu sirieni și să omoare nevinovați nu veți face nimic pentru această țară, chiar nimic!

Acum cine credeți că a folosit arme chimice? Armata siriană care face zob grupările ISIS sau disperații de rebeli și teroriști și oamenii ISIS? Care au fost finanțați de administrațiile SUA de dinaintea dumneavoastră? Care au făcut rost de gaz sarin, pe care nu l-au avut, și ca prin magie l-au obținut de la cineva care violează, omoară, decapitează femei și copii, măcelăresc bărbați, le mănâncă inimile în video-uri. Ați văzut acel video, domnule președinte, în care un cretin rebel îi scoate unuia inima și o mănâncă pentru sunt niște cretini fanatici? Nu există rebeli moderați. Sunt toți teroriști și jihadișiti! Și dacă dumneavoastră credeți că Armata Siriană și-ar gaza cetățenii și nu acești psihopați, plătiți și adunați de prin toată lumea pentru a-l înlătura pe Assad, atunci sunteți un retardat, domnule președinte Trump!

Nu mă dezamăgiți, nu îmi dezamăgiți familia și nu îi dezamăgiți pe toți veteranii de război care v-au votat. Noi nu vrem afurisitele astea de războaie, noi nu vrem decât să facem această țară din nou măreață! Mergând la război și risipind din nou vieți nu va face pe nimeni din nou măreț. Cu atât mai mult dacă mergem în Siria și după asta se mai decide și Rusia să ne arunce în aer.

Fiți deștept, scăpați de șobolanii din administrația dumneavoastră și haideți să menținem țara în siguranță!”, a încheiat Angelo John Gage 

Atacul SUA asupra bazei de la Khan Sheikhoun a venit la o zi după ce Trump a declarat că și-a schimbat atitudinea față de Assad. O altă mișcare înainte de atac a fost retragerea lui Steve Bannon din Consiliul Național de Securitate al SUA.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews