Generalul-Maior Issam Zahredine a fost ucis de un dispozitiv exploziv improvizat amplasat în jurul localității Deir ez-Zor, informează agenția siriană de presă Al-Masdar News, citată de The Telegraph.

Zahdreddine a fost unul dintre cei mai renumiți ofițeri ai Armatei Siriene și membru în Garda Republicană, corp de elită al oastei siriene. Moartea a survenit după ce convoiul cu care circula a lovit o mină și a explodat. La acel moment, el conducea aproape 7.000 de militari sirieni care încercau să recucerească orașul Deir Ez-Zor din mâinile Statului Islamic.

Generalul a rămas în conștiința publică siriană după ce a condus trupele siriene din Deir Ez-Zor în timpul unui asediu de trei ani al Statului Islamic. Trupul său a fost purtat de către soldați la sosirea în capitala Damasc.

The Telegraph scrie că Generalul a fost surprins anul trecut în niște imagini alături de cadavre dezmembrate. De asemenea, familia jurnalistei americane Marie Corvin îl acuză pe Issam Zahredine de moartea acesteia, după ce acesta ar fi ordonat bombardarea clădirii unde se afla ziarista în Siria.

Deir Ez-Zor este ultima redută a Statului Islamic, după ce au pierdut și „capitala” Raqqa, trupele jihadiste fiind asaltate de către armata siriană și de către rebelii susținuți de către Statele Unite.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.