Rada Supremă de la Kiev urmează să examineze un proiect de lege în domeniul educației care propune restrângerea folosirii limbilor minorităților naționale din Ucraina.

Ziarul „Ukrainska Pravda” menționează că o declarație în acest sens a fost făcută și de către ministrul ucrainean al educației și cercetării, Lilia Gronevici. „A început o isterie în jurul acestei legi, care va fi examinată în Rada Supremă la 11-14 iulie. Am redus, în această lege, utilizarea limbilor” – a afirmat Grinevici, explicând că limba de bază, potrivit legislației din Ucraina, este ucraineana, iar ”limba minorităților se utilizează numai în condițiile necesare îndeplinirii sarcinilor profesionale într-un mediu minoritar”, informează Radio România Actualități.

„A început o isterie în jurul acestei legi, care va fi examinată în Rada Supremă la 11-14 iulie. Am redus, în această lege, utilizarea limbilor” - a afirmat Grinevici, explicând că limba de bază, potrivit legislației din Ucraina, este ucraineana, iar „limba minorităților se utilizează numai în condițiile necesare îndeplinirii sarcinilor profesionale într-un mediu minoritar”.

„De exemplu, în cazul în care un medic ajunge într-o minoritate maghiară, acesta trebuie să cunoască limba maghiară pentru a comunica cu pacientul său” - a explicat oficialul ucrainean. Lilia Grinevici a precizat că proiectul de lege care urmează să fie examinat în Parlament este rezultatul unei ample dezbateri cu implicarea experților și a tuturor părților interesate.

„A trebuit să găsim o formulare care să fie în consens cu situația actuală, astfel încât să putem continua promovarea limbii ucrainene, dar să nu înlăturăm dreptul limbilor minoritare, care sunt garantate de Constituție” - a menționat ministrul ucrainean al educației și cercetării, adăugând că, „în cele din urmă, acest proiect de lege propune, de fapt, un învățământ în limba minorităților naționale alături de limba ucraineană”.

„Astăzi, cea mai gravă problemă în școlile minoritare este următoarea: minoritățile etnice studiază toate disciplinele în limba minorităților naționale și au doar câteva ore de limba ucraineană. Drept rezultat, avem situația în care în școlile maghiare, de exemplu, copiii își încheie studiile fără să cunoască limba ucraineană. Ar trebui să fie invers: majoritatea materiilor să fie predate în limba ucraineană. Stabilim acest lucru ca fiind o normă. Politica noastră este de a extinde utilizarea limbii ucrainene” - a explicat ministrul ucrainean al educației și cercetării.

„Minoritățile naționale ne-au cerut să subliniem că li se garantează dreptul de a-și învăța limba. Aceasta este o regulă directă prevăzută în Constituție, iar noi am pecizat acest lucru” - a adăugat Lilia Grinevici.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews