Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut marți Uniunii Europene să-și intensifice presiunile asupra Federației Ruse pentru a pune capăt războiului din regiunile ucrainene estice, arătându-se îngrijorat de sutele de copii care și-au pierdut viața din cauza conflictului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Președintele ucrainean proaspăt învestit, de profesie actor, în vârstă de 41 de ani, a transmis un mesaj simbolic prin efectuarea primei sale vizite oficiale externe la sediul instituțiilor Uniunii Europene și al NATO din Bruxelles.

Acesta a fost primit de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, având pe agendă și o întrevedere la sediul NATO cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

În această primă vizită externă, Volodimir Zelenski a atras atenția asupra conflictului cu separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, care a făcut victime, din 2014, circa 13.000 de persoane, dintre care 147 de copii.

„Mă gândesc în continuu la sutele de copii uciși de gloanțe în estul Ucrainei”, a postat președintele ucrainean pe pagina lui de socializare.

Potrivit ONU, citat de Agerpres, 147 de copii (98 de băieți și 49 de fete) au murit în regiunea Donbas de la începutul războiului din estul Ucrainei (2014), alți 363 de copii fiind răniți. Aproximativ 200.000 de copii au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.