În 24 decembrie 2018, Epifanie, conducătorul ales al celor două grupări schismatice ucrainene unite de Patriarhul Bartolomeu, a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Ieronim al Atenei, conducătorul Bisericii Greciei.
 
Răspunsul a fost dat la 21 octombrie 2019 și prin el Arhiepiscopul Ieronim îl recunoaște și intră în comuniune cu Epifanie și structura schismatică ucraineană.

Răspunsul a fost foarte cald, începând cu adresarea care îl numește pe Epifanie „Mitropolit al Kievului”, deși toate bisericile ortodoxe știu că Mitropolitul canonic este Onufrie:

„Înaltpreasfințitului Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, în Hristos Domnul mult iubit și dorit frate și împreună-slujitor al smereniei noastre, Epifanie […] Cu mare bucurie am primit scrisoarea voastră patriarhală nr. 1119 din 24 decembrie 2018, din care am aflat despre inițiativa și acțiunile Bisericii Constantinopolului […]”
Răspunsul este plin de urări de bine și noi felicitări către Epifanie, văzut ca eliberatorul prometeic al credincioșilor din Ucraina:

„În această privință, ne dorim ca Domnul „care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii” (Efeseni 2, 14), „să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alții” (Romani 15, 5) întotdeauna și să vă împodobească cu mulți ani de slujire rodnică în slujba Bisericii surori a Ucrainei, și ca Preafericirea voastră să elibereze complet Biserica Ucrainei de neliniștea care a tulburat-o, distrugându-i unitatea, și să îi restabilească întru totul pacea și statornicia, spre slava lui Dumnezeu și a întregii Ortodoxii.”

Dar din răspuns lipsește ceva esențial.

Dacă toate sunt așa bune și frumoase, de ce Arhiepiscopul Ieronim a răspuns abia după 10 luni?! S-a pierdut scrisoarea lui Epifanie pe drum și a ajuns acum câteva zile?

Nu, scrisoarea nu s-a pierdut, a ajuns la timp, dar a fost păstrată până s-au pierdut conștiința și verticalitatea destinatarului.

Arhiepiscopul Ieronim nu s-a bucurat când a primit scrisoarea. I se cerea să îngenuncheze încă o dată în fața pretenției Patriarhului de Constantinopol ca Biserica Greciei, care este autocefală, să i se supună atunci când el dorește. Așa s-a întâmplat în 2004, când Patriarhul Bartolomeu a întrerupt comuniunea cu Biserica Greciei și a forțat-o să îi acorde jurisdicție asupra așa-numitelor „Noilor teritorii”, în ciuda unei practici contrare, vechi de 75 de ani.

Inițiativa Patriarhului Bartolomeu de a recunoaște cele două grupări schismatice a fost un șoc pentru toate bisericile autocefale, pentru că ea a depășit limitele dogmatice și tradiția istorică a Ortodoxiei. Nicio biserică autocefală nu s-a grăbit să-l urmeze, cu atât mai mult să aplaude decizia lui. Nicio bucurie nu a apărut, căci toate bisericile și-au dat seama că schisma ucraineană se va agrava. Nimeni nu a crezut că recunoașterea schismaticilor va duce la încheierea schismei, ci era clar că va extinde schisma dincolo de hotarele Ucrainei și că îi va obliga pe ceilalți să treacă de-o parte sau de alta.

Aplauzele pe care Arhiepiscopul Ieronim le adresează după 10 luni Patriarhului Bartolomeu sunt expresia a ceea ce se întâmplă în orice regim totalitar în care, după o perioadă de rezistență, oamenii încep pe rând să se supună sistemului și, ca dovadă a supunerii, să îl laude. 

Din decembrie 2018 până în octombrie 2019, pas cu pas, câte un ierarh sau preot grec vizitau sau slujeau cu un cleric schismatic ucrainean. Campania în interiorul Bisericii Greciei de recunoaștere a schismaticilor și-a atins scopul în urma implicării decisive a Mitropolitului Ierotheos Vlachos.

Cum poate fi îndemnat Epifanie „să elibereze complet Biserica Ucrainei de neliniștea care a tulburat-o, distrugându-i unitatea, și să îi restabilească întru totul pacea și statornicia”, când el este hirotonit de fostul Mitropolit Filaret, care a declanșat în 1992 schisma din Ucraina și a luat cu forța, prin administrația fostului președinte corupt Poroșenko, zeci de parohii de la Biserica Ucraineană canonică? Ca și cum ar fi îndemnat fiul unui hoț să fure ce nu a reușit tatăl său, astfel încât să unească ce a furat tatăl său cu ce a mai rămas de furat de la proprietari și așa se va face pace!

Nu cunoaștem forța prin care Patriarhul Bartolomeu și-a impus decizia în Biserica Greciei. Cel mai probabil este o forță politică, pentru că una duhovnicească nu este în niciun caz.

O scrisoare mărturisitoare de la Biserica Ucraineană la Biserica Greacă

La aflarea veștii că Arhiepiscopul Ieronim a transmis această scrisoare de recunoaștere a schismaticilor, Biserica Ucraineană a reacționat publicând o declarație simplă și clară, cu un spirit echilibrat, profund ortodox.

Declarația Departamentului Relațiilor Externe al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 29 octombrie 2019 pune de la început punctul pe i și arată care este problema esențială în acțiunile Patriarhului Bartolomeu. Greșeala dogmatică și canonică a Patriarhului Bartolomeu a înrăutățit situația din Ucraina și duce la schismă în ortodoxie: 
 
„Regretăm această hotărâre, care încalcă Sfintele Canoane și Tradiția Bisericii și, totodată, este o mare greșeală, care afectează atât Ortodoxia din Ucraina, cât și unitatea panortodoxă.”

Apoi comunicatul arată comportamentul lipsit de onestitate al Arhiepiscopului Ieronim, care a fost în strânsă legătură cu Biserica Ucraineană. 

„Această hotărâre este ca un cuțit înfipt în spatele Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, care a suferit vreme îndelungată din cauza schismei și care continuă să sufere și astăzi din această cauză, apărând canonicitatea.
Biserica Ucraineană și-a prezentat în mod repetat poziția în fața Întâistătătorului și a Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei și i-a informat despre situația reală din mediul ecleziastic din Ucraina. Din nefericire, Biserica Ortodoxă a Greciei s-a solidarizat cu acțiunile greșite ale Patriarhiei de Constantinopol.”

Declarația menționează că gestul Arhiepiscopului Ieronim a fost facilitat de faptul că are aceeași naționalitate cu Patriarhul Bartolomeu. În ortodoxie, iubirea de patrie și de neam sunt fapte bineplăcute lui Dumnezeu, dar ele nu sunt deasupra adevărului și deasupra dragostei de aproapele, în general. În secolul XIX, chiar Patriarhia de Constantinopol a condamnat erezia etnofiletismului, care pune patria deasupra bisericii:

„Este trist că interesele solidarității grecești, care au luat în zilele noastre forma etnofiletismului, au depășit interesele panortodoxe.”

Conștientă că Biserica Greciei nu a luat de una singură hotărârea, Biserica Ucraineană deplânge ingerințele exterioare care au dus la decizie și își exprimă recunoștința față de grecii care nu au cedat acestor presiuni:
„Din păcate, considerentele politice și geopolitice au avut întâietate în cazul Bisericii Greciei, care a fost supusă presiunilor din exterior.

În același timp, ne exprimăm recunoștința sinceră față de acei episcopi, preoți, călugări și mireni greci care și-au ridicat vocile și au cerut Arhiepiscopului Ieronim și ierarhiei Bisericii Greciei să nu cedeze presiunilor și, cu îndrăzneală și curaj, să mărturisească adevărul și să apere canonicitatea în Biserică.”

Opoziția față de gestul Patriarhului Bartolomeu este foarte mare, în ciuda presiunii pe care acesta a pus-o pe Biserica Greciei. De curând, Patriarhul Bartolomeu a vizitat Muntele Athos, într-o încercare de a arăta solidaritatea mănăstirilor athonite cu el. Încercarea a eșuat: când a slujit la Mănăstirea Xenofont, dintre cei 20 de stareți ai mănăstirilor athonite, invitați cu toții, la slujbă au participat doar șapte! În plus, Mănăstirea Grigoriu a trimis a scrisoare-studiu către ierarhii greci, în care arată netemeinicia actelor Patriarhiei de Constantinopol în Ucraina.

În declarație urmează unul dintre cele mai emoționate, duhovnicești și pline de adevăr paragrafe, în care Hristos este arătat ca Cel care va restabili adevărul:

„În istoria Bisericii Ortodoxe, mai ales în epoca Sinoadelor Ecumenice, dar nu numai, au existat multe momente când cei care susțineau ereziile și schismele au câștigat victorii trecătoare asupra Bisericii. Totuși, mai devreme sau mai târziu, timpul și adevărul lui Hristos au venit. Fără îndoială că aceasta se va întâmpla și acum, chiar dacă va trebui să așteptăm vreme îndelungată.”

La întâlnirea viitoare a Sinodului Bisericii Ucrainene se va discuta dacă Biserica Ucraineană vă întrerupe comuniunea cu Biserica Greciei. 

„Din nefericire, prin gestul ei de a recunoaște schisma și de a intra în comuniune liturgică cu o grupare care este lipsită de hirotonie validă, Bisericii Greciei ridică problema întreruperii comuniunii euharistice cu ea.
Decizia finală în ceea ce privește slujirea împreună cu clericii Bisericii Greciei va fi luată de Sinodul Bisericii Ucrainene.”

Cel mai probabil, va fi urmat modelul Bisericii Ruse, care a întrerupt comuniunea doar cu acei episcopi greci care îi recunosc în mod direct pe schismaticii din Ucraina.

Din Biserica Ucraineană fac parte peste 100 de parohii românești, din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Nicio parohie românească nu a trecut la autocefali, deși aceștia au înființat, pe hârtie, chiar și un vicariat pentru a-i atrage și pentru a negocia cu Biserica Ortodoxă Română recunoașterea lor.

Din fericire, până acum Patriarhul Daniel și Sinodul român au ținut cont de adevărul de credință și nu au avut loc negocieri de recunoaștere, care, de altfel, nici nu sunt dorite de preoții și credincioșii românii din Ucraina, pentru că autocefalii practică un naționalism extrem și vor eliminarea limbii române din cult.