Rusia intenționează să simplifice procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru toți ucrainenii, nu doar pentru locuitorii din Lugansk și Donețk (teritoriile separatiste din estul Ucrainei), a indicat sâmbătă președintele Vladimir Putin, într-o conferință de presă la Beijing, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Ne gândim să acordăm cetățenia într-o manieră simplificată tuturor cetățenilor Ucrainei, nu doar rezidenților republicilor Lugansk și Donețk", a afirmat președintele Federației Ruse,  Vladimir Putin, referindu-se la cele două republici separatiste din estul Ucrainei, nerecunoscute de comunitatea internațională.

Moscova a simplificat miercuri acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din regiunile separatiste din estul Ucrainei, o decizie denunțată de Kiev și de mai multe state occidentale, care văd în ea o atingere adusă suveranității Ucrainei, prin atragerea locuitorilor acestei țări să renunțe sau să dubleze cetățenia ucraineană cu cea rusă, crescând astfel numărul cetățenilor ruși rezidenți pe teritoriul Ucrainei.

Președintele Federației Ruse a încurajat această decizie la Vladivostok, joi, în conferința de presă de la finalul summit-ului cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

"Este ciudat că această decizie provoacă reacții negative. Polonia emite astfel de pașapoarte pentru polonezi, România pentru români, Ungaria pentru unguri. Cu ce sunt mai răi rușii decât polonezii, românii sau ungurii?", a întrebat retoric Vladimir Putin.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.