În 2, 3 și 4 aprilie, Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Polonă, Ucraineană, respectiv Rusă au emis fiecare câte un comunicat critic la adresa Patriarhiei Ecumenice, în legătură cu situația bisericească din Ucraina. 

În 2 aprilie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Polone, întrunit sub președinția Mitropolitului Sava al Varșoviei, a emis un comunicat intitulat „Despre problema ucraineană”. Comunicatul arată că Sinodul Bisericii Ortodoxe Polone este complet favorabil existenței unei Biserici Ucrainene autocefale, dar ea nu poate fi rezultat al schismei, ci trebuie să fie Biserica Ortodoxă care acum beneficiază de autonomie extinsă în cadrul BO Rusă. Comunicatul indică în mod clar că organizațiile schismatice pe care Patriarhia Ecumenică le-a recunoscut și cărora le-a acordat titlul de Biserica Ucrainei nu pot fi considerate fundamentul pe care să se clădească Biserica autocefală a Ucrainei:
„Autocefalia Bisericii din Ucraina ar trebui să se bazeze pe normele dogmatice și canonice ale întregii Biserici, nu pe cele ale unui grup de schismatici. Cei care au pășit în afara Bisericii, fiind lipsiți de hirotonire preoțească, nu pot reprezenta un organism bisericesc sănătos. Acesta este un act necanonic care încalcă unitatea euharistică și inter-ortodoxă”.

Comunicatul Bisericii Polone arată că ea cooperează cu alte biserici locale pentru rezolvarea problemei bisericești din Ucraina – declarație care este contrară poziției Patriarhiei Ecumenice, care consideră că doar ea are dreptul de a se ocupa de problema din Ucraina.
În finalul comunicatului se face un apel către toți cei care iubesc unitatea Ortodoxiei să se roage lui Dumnezeu ca El să dea unitate în Ucraina.

Întrunit în 3 aprilie 2019, Sinodul Bisericii Ucrainene a dat un comunicat excepțional de clar despre situația din acest moment din Ucraina. Comunicatul are 10 puncte și este rezultat „în urma discutării situației bisericești din Ucraina și din Ortodoxia mondială după acordarea anticanonică de către Patriarhia de la Constantinopol a Tomosului de autocefalie nou înființatei structuri «Sfânta Biserică a Ucrainei»”:

Primul aspect abordat este acela că acordarea Tomosului către schismatici nu a dus la împlinirea obiectivului pe care Patriarhia Ecumenică l-a anunțat: unificarea ortodocșilor din Ucraina într-o biserică autocefală canonică. Principalul motiv al eșecului este că Patriarhia Ecumenică a ignorat că revenirea din păcatul schismei se face prin pocăință și a dorit să înlăture greșeala schismei legalizându-o:

„1. Constatăm că ideea depășirii schismei bisericești din Ucraina prin acordarea Tomosului de autocefalie grupărilor bisericești necanonice (Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului și Biserica Ortodoxă Autocefală din Ucraina) s-a dovedit a fi o mare eroare. Niciuna dintre Bisericile Ortodoxe locale nu a recunoscut acest act ilicit al Patriarhiei de Constantinopol, iar o parte semnificativă a Bisericilor locale, în special Bisericile Antiohiei, Rusiei, Ciprului, Serbiei, Poloniei, Albaniei și Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei și-au exprimat deja, în diverse forme, dezacordul față de deciziile Patriarhiei de Constantinopol. Bisericile locale au declarat, de asemenea, că nu recunosc nou-creata «Biserică Ortodoxă a Ucrainei», consideră nelegitime hirotoniile clericilor în această structură și interzic clerului lor să aibă orice legătură de rugăciune și slujbe comune cu reprezentanții acesteia, în orice formă. Astfel, nu a existat un răspuns pozitiv și nici nu a avut loc receptarea de către Ortodoxia mondială a acestor acțiuni ale Patriarhiei de Constantinopol, care a încercat, de fapt, să legalizeze schisma. În consecință, legalizarea schismei nu este calea pe care se poate realiza unitatea bisericească. Conform tradiției istorico-canonice a Bisericii, autocefalia se acordă numai unei Biserici în cadrul unui anumit stat și nu unei părți care s-a despărțit de Trupul Bisericii

2. Trebuie admis că argumentele istorice și canonice prezentate de Patriarhia de Constantinopol cu privire la propriile lor drepturi și posibilitatea de a interveni în treburile altor Biserici locale este total nefondată, artificială, inventată în mod deliberat și contrară canoanelor Bisericii. În consecință, Patriarhia de Constantinopol nu avea nici un drept să intervină în viața bisericii din Ucraina. Acțiunile și argumentele Patriarhiei de Constantinopol, care a înlăturat ilicit anatema de la principalul vinovat al schismei bisericești ucrainene, Filaret Denisenko, și, de asemenea, a recunoscut ierarhia «Bisericii Ortodoxe Autocefale din Ucraina», în care succesiunea apostolică este total absentă, arată că Fanarul nu înțelege complet adevărata esență a ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în mediul ortodox al Ucrainei. De fapt, Filaret Denisenko a fost anatemizat nu pentru că dorea autocefalie, așa cum afirmă Patriarhia Constantinopolului, ci pentru viața personală imorală, pentru păcatul grav și nepocăit de a instiga la o schismă în Biserică, pentru crearea unei ierarhii schismatice paralele și a unei structuri cvasi-bisericești care pe tot parcursul existenței sale s-a opus și continuă, sub un alt nume, să lupte cu Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și acum chiar amenință să distrugă unitatea dintre Bisericile Ortodoxe locale.”

Sinodul ucrainean consideră că încă nu este prea târziu pentru a depăși impasul generat de Tomos, iar aceasta se poate face prin anularea Tomosului, apelul către schismatici să își ceară iertare și convocarea unui Sinod pan-ortodox. 

Este foarte important că Biserica Ucrainei cere și ea convocarea unui Sinod pan-ortodox, recunoscând că problema a depășit granițele jurisdicției Patriarhiei Moscovei: „acțiunile Patriarhiei de Constantinopol în Ucraina … au devenit o amenințare la adresa unității pan-ortodoxe”. 

Practic, pe zi ce trece, din ce în ce mai multe voci cer convocarea unui Sinod pan-ortodox, Patriarhia Ecumenică rămânând singura care refuză să discute problema la nivel pan-ortodox. Convocarea unui Sinod pan-ortodox a fost cerută și de către Patriarhia Română, în condițiile în care dialogul dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Rusă eșuează:

„3. Trebuie remarcat că acțiunile Patriarhiei de Constantinopol în Ucraina au cauzat mari daune ortodoxiei ucrainene și, de asemenea, au devenit o amenințare la adresa unității pan-ortodoxe. Credem că Patriarhia de Constantinopol și Patriarhul Bartolomeu personal ar trebui să-și recunoască greșeala și să înceapă să lucreze la remedierea acesteia. Un mod de a corecta această greșeală ar putea fi retragerea Tomosului, apelul către schismatici de a se pocăi pentru păcatul schismei și convocarea unui Sinod pan-ortodox pentru rezolvarea sobornicească a problemei bisericești din Ucraina.”

Următorul aspect important din comunicatul Sinodului ucrainean este prezentarea violenței care s-a dezvoltat după acordarea Tomosului. În loc de trecerea cu bucurie la noua structură creată și recunoscută de Patriarhia Ecumenică, așa cum declara și se aștepta Patriarhia Ecumenică, s-a constat că clericii și credincioșii din Biserica canonică nu trec de bunăvoie, iar schismaticii susținuți de autoritățile de stat și uneori chiar de forțe paramilitare răpesc pur și simplu bisericile! 

Patriarhia Ecumenică  a refuzat până în prezent să ia act de șirul zilnic de abuzuri care se fac împotriva Bisericii Ucrainene de către structura înființată de ea și nu a cerut stoparea nici măcar o singură dată a unui abuz. Astfel, lista abuzurilor a ajuns în atenția organizațiilor laice pentru drepturile omului, Patriarhia Ecumenică fiind surdă la violențele inacceptabile împotriva unei ierarhii și a unor credincioși cu care ea este, totuși, în comuniune!

„4. Realitatea bisericească din Ucraina arată că pentru creștinii ortodocși Tomosul nu a adus nici unitate, nici pace, nici liniște, așa cum au promis acum un an inițiatorii acestei idei din cercurile bisericești și de stat. În locul acestora, roadele Tomosului au fost violența, conflictele, confruntarea, lacrimile și suferința pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Toate aceste fapte mărturisesc că simpla legalizare a schismei nu îi schimbă pe schismatici, care rămân ostili și agresivi față de Biserică. Numai pocăința și recunoașterea sinceră a greșelilor de către schismatici în fața Bisericii și întoarcerea în sânul acesteia pot aduce adevărata pace și unitatea în viața bisericească din Ucraina.

5. Coerciția violentă, discriminarea și încălcarea drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt deja în atenția organizațiilor internaționale pentru drepturile omului. În particular, acest lucru este reflectat în ultimul raport al Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Aceste infracțiuni, care sunt adesea susținute de autoritățile locale, compromit statul nostru în lume. Violența, preluarea forțată a bisericilor și alte acțiuni ilegale nu vor conduce la unitate bisericească în Ucraina. Aceasta este o cale greșită și trebuie să ai curaj să recunoști această greșeală. Cu respect le cerem reprezentanților actualului guvern să oprească inițierea artificială a schimbării jurisdicției parohiilor noastre, de vreme ce în cazul clericilor și credincioșilor noștri nu există o astfel de dorință. Credem că campania de discreditare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, interzicerea prezenței clerului Bisericii noastre în armată, încercările de a schimba cu forța numele Bisericii noastre și alte acțiuni similare îndreptate împotriva Bisericii sunt o greșeală strategică a autorităților în domeniul politicii interne și a stabilității în stat.

6. O îngrijorare deosebită o constituie urmărirea penală a unui cleric din eparhia Rovno a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Victor Zemlianoy. Este pentru prima dată în anii de independență ai Ucrainei când un preot care protejează drepturile credincioșilor și libertatea religioasă, este în mod nejustificat urmărit penal și acuzat de incitare la ură religioasă.”

Comunicatul se adresează apoi autorităților de stat ale Ucrainei, care în această perioadă au practicat o ingerință violentă în Biserică.
„7. Cerem autorităților statului să nu intervină în treburile bisericești, să nu contribuie prin acțiunile lor la incitarea urii religioase, să anuleze prevederile Legii nr. 2667-VIII din 17 ianuarie 2019 privind redenumirea obligatorie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, deoarece această lege este neconstituțională și contrară legislației ucrainene și internaționale și principiilor de bază ale drepturilor și libertăților omului. De asemenea, cerem guvernului să nu faciliteze preluarea prin forță a parohiilor Bisericii noastre prin reînregistrarea lor ilegală. Dumnezeu dă conducătorilor puterea nu pentru a crea conflicte în societate, ci pentru a cultiva pacea, liniștea și buna înțelegere între toți cetățenii țării.”

Cu blândețe și smerenie, sinodul ucrainean se adresează noii structuri bisericești, amintindu-i că, întrucât se consideră creștină, ar trebui să trăiască creștinește.

„8. Cerem reprezentanților structurii nou înființate – «Biserica Ortodoxă a Ucrainei» – să își aducă aminte cuvintele lui Hristos care spun că tocmai dragostea față de aproapele este semnul unor creștini adevărați (cf. Ioan 13, 35). Cu cât mai multă violență va fi astăzi din partea voastră față de credincioșii noștri, cu atât mai îndepărtată va fi perspectiva restabilirii unității bisericești în Ucraina. Faptul că voi capturați bisericile noastre cu sprijinul  unor structuri politice, de stat și, uneori, chiar paramilitare, că alungați comunitățile noastre în stradă și, drept urmare, ei sunt nevoiți să se roage sub cerul liber sau în încăperi neadaptate cultului –  noi  îl primim cu răbdare creștină. «Ocărâți fiind, binecuvântăm. Prigoniți fiind, răbdăm. Huliți fiind, ne rugăm» (1 Corinteni 4, 12–13). În această răbdare, ne rugăm cu smerenie și așteptăm timpul în care dragostea creștină va birui ura, mânia și dușmănia, și vom putea să vă întâlnim în pragul Bisericii și să vă îmbrățișăm ca pe niște frați și surori care s-au întors acasă.”

Ultimele două puncte din comunicat sunt dedicate preocupării pentru unitatea Ortodoxiei, pusă în mare pericol în această perioadă, și preocupării pentru binele duhovnicesc al credincioșilor, căci acesta este rostul Bisericii, nu acela de a fi un instrument politic în mâini și interese pământești, indiferent că acestea îmbracă forma politică ori pe cea bisericească.

„9. Exprimăm gratitudinea noastră acelor Biserici Ortodoxe locale care s-au exprimat deja în sprijinul ordinii bisericești canonice și nu au fost de acord cu legalizarea schismei. Le mulțumim, de asemenea, și acelor preoți și credincioși care, pierzându-și bisericile, care au fost luate cu forța, au rămas credincioși Bisericii. Îndemnăm clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-i ajute și să le ofere sprijin acelor preoți și comunităților de la care au fost luate, în mod forțat, bisericile, amintindu-și de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

10. În aceste zile mântuitoare din Sfântul și Marele Post, când am trecut deja de jumătatea drumului spre Sfânta și Luminoasa Sărbătoare a Învierii a lui Hristos, cerem tuturor să se roage ca Domnul să păstreze unitatea Sfintei Ortodoxii, să ne întărească să stăm neclintit pentru Adevărul lui Dumnezeu, să dăruiască pace, liniște și înțelegere reciprocă în statul nostru ucrainean. Fie ca Domnul nostru să ne binecuvânteze pe toți!

Cu prilejul acestei ședințe, Sinodul Bisericii Ucrainene a canonizat mai mulți sfinți din Ucraina. De remarcat că ea are acest drept în cadrul autonomiei extinse pe care o are în Patriarhia Moscovei, pe când structura autocefală nu are dreptul de a canoniza, conform deciziei Patriarhiei Ecumenice prin care i s-a acordat autocefalia – deși,  teoretic, autocefalia acordă mai multă liberate de mișcare decât orice alt tip de autonomie!

Pe 4 aprilie, Sinodul Bisericii Ruse a discutat situația din Ucraina și, în comunicatul de după întâlnire, a declarat că susține declarația sinodului Ucrainean din 3 aprilie. În mod special, ierarhii ruși au făcut referire la punctul 1 din comunicatul de la Kiev.

Este interesantă această reacție minimală a Sinodului Patriarhiei Moscovei, care ar fi putut invoca multe aspecte legate canonicitatea acțiunilor și poziției Patriarhiei Ecumenice, ce se discută intens în spațiul rus, dar a preferat doar să susțină comunicatul Bisericii Ucrainene. 

Semnificația este, pe de o parte, că lasă din ce în ce mai multă libertate Bisericii Ucrainene, care trebuie să se apere din ce în ce mai mult ea însăși; pe de altă parte, această poziție minimală, deși fermă, poate fi considerată un pas spre dialogul cu Patriarhia Ecumenică pe tema situației din Ucraina.