„Fire and Fury : Inside the Trump White House” (Foc și furie, în interiorul Casei Albe a lui Trump) este titlul cărții care se anunță un bestseller mondial poate și prin prisma publicității pe care a avut-o. De o săptămână politica americană stă sub semnul acestei apariții editoriale ce va deveni o mare afacere pentru jurnalistul Michael Wolff, autorul volumului.

O carte în care Wolff relatează ce se întâmplă de un an de zile la Casa Albă în jurul lui Trump, pe baza unor mărturii ale unor apropiați ai președintelui, printre care fostul său consilier pentru strategie Steve Bannon.

ImunoMedica


Ar trebui însă ca anecdotele și așa-zisele „mărturii” adunate de Michael Wolff în acest volum să fie luate de bune?, se întreabă unii comentatori, punând la îndoială credibilitatea dezvăluirilor despre care Michael Wolff susține că, probabil, vor duce la prăbușirea președintelui american.

Într-un editorial excepțional în Le Figaro, istoricul Maxime Tandonnet susține că  „Foc și Furie” reprezintă apogeul unei campanii de linșaj mediatic la adresa lui Trump, explicând ce se ascunde în spatele ei, scrie evz.ro. 

Redăm mai jos textul istoricului francez, potivit evz.ro:

„Puțin după ora 20.00, în seara alegerilor, când tendința neașteptată – victoria lui Trump – părea să se confirme, Donald Trump Jr. i-a spus unui prieten că tatăl său semăna cu cineva care văzuse o fantomă”, afirmă Michael Wolff, autorul cărții polemice.

Dintr-un fragment publicat de New York Magazine, aflăm că scopul suprem al lui Donald Trump „nu a fost niciodată să câștige”, ci doar să devină „omul cel mai faimos din lume”.

Candidatul republican plănuia să își folosească celebritatea pentru a-și lansa propriul canal de televiziune, continuă autorul. În seara alegerilor, Steve Bannon povestește că într-o oră „Trump a trecut de la confuzie la neîncredere și apoi la oroare.”

Ca dovadă a acestei absențe a voinței, Donald Trump „a refuzat să investească banii săi personali în campanie”, notează Michael Wolff. Potrivit acestuia, Steve Bannon i-ar fi cerut viitorului președinte să bage „o sumă de 50 de milioane de dolari în campanie”, dar s-ar fi lovit de un refuz categoric din partea ginerelului lui Trump: „Nici nu poate fi vorba să investim 50 de milioane dacă nu suntem singuri că va câștiga.”

În librăriile americane este bătaie pe cartea Fire and Fury, a lui Michael Wolff. Privind fragmentele publicate de presă, această lucrare nu pare să aibă legătură cu politica, în sensul nobil al termenului, cu alegerile aflate în fața societății sau cu strategia internațională a dlui Trump. Ea se prezintă mai degrabă ca o compilație de relatări, de cancanuri și mărturii acuzatoare aducând atingere persoanei lui Trump, vieții sale personale și intimității familiale.

Asistăm la o apoteoză a linșajului mediatic, foarte în vogă în vremurile noastre. Președintele nu mai este considerat, în principal, ca un responsabil public și un decident, ci ca o figură emblematică a „răului”.

Critica nu mai privește nici faptele, nici ideile sale. Această carte face din președinte un țap ispășitor, un taur în arenă; nu mai este șeful națiunii, ci dublura sa blestemată, tâlharul gata condamnat, omul care trebuie lichidat.

Și totuși ar fi fost fără îndoială multe de spus despre politicile administrației Trump, despre impactul lor asupra locurilor de muncă, asupra sănătății, a nivelului de trai al americanilor, a fiscalității, a mediului, ca și opțiunile sale privind politica internațională. Și nu toate ar fi negative.

Astfel, în cursul celor două președinții precedente - Bush și Obama - Orientul Mijlociu a fost aruncat într-un haos devenit repede o baie de sânge.

Memoria modernă este din ce în ce mai scurtă, iar lumea contemporană pare să fi uitat deja ce a însemnat, între 2014 și 2017, Statul Islamic ISIS; prizonieri martirizați în moduri atroce, decapitări colective, femei torturate și reduse la rolul de sclave sexuale, genocidul minorităților creștină și yazidi, distrugerea Palmyrei, exterminarea populațiilor.

Ei, bine, sub președinția dlui Trump și a dlui Putin, două figuri detestate de elitele conducătoare și mediatice occidentale, Statul Islamic a fost înfrânt.
Dar cum ar putea formatorii de opinie să recunoască asta? Cui i-ar putea trece prin cap să le aducă omagiu lui Trump și Putin pentru această victorie asupra barbariei, în care America și Rusia au avut rolurile decisive? Marile subiecte ale momentului, inclusiv victoria asupra ISIS, trebuie târâte în anecdotic, în trivial, în josnicie.

Dl Trump este detestat de elite ca fiind întruchiparea „populismului”. A încerca să-l prezinți drept un dement, al cărui caz ține mai degrabă de competența psihiatriei, este infinit mai ușor decât de a aborda critic – pozitiv sau negativ – fondul politicii sale sau de a pune întrebări în legătură cu marile subiecte care privesc viitorul americanilor.

De altfel, dincolo de linșajul mediatic planetar, în discuție se află o întreagă concepție modernă despre viața politică. Astăzi, exercițiul puterii nu mai constă în primul rând în conducerea unui aparat de stat și a unei diplomații, în definirea alegerilor pe care le are de făcut societatea sau a strategiilor pentru viitor. El se bazează în primul rând pe personalizarea până la exagerare a puterii, pe cultul narcisist al imaginii, pe aparențe, pe comunicare, pe mici fraze polemice, pe mesaje pe Twitter.


 
Această imagine fragilă este la cheremul unui buldozer mediatic, care îl poate aplauda sau îl face bucăți, după plac. Adorarea și linșajul sunt cele două fețe ale aceleiași logici a evadării în emoțional. Politica devine, în mod esențial, o afacere de exaltare idolatră sau de dispreț dușmănos.

Trebuie să vedem în acest fenomen un vertiginos recul al civilizației și inteligenței colective. Toate democrațiile occidentale sunt lovite de acest fenomen, dar îndeosebi Statele Unite și Franța, din cauza prezidențialismului lor exacerbat care focalizează atenția pe o figură emblematică mai degrabă decât pe interesul general și pe destinul colectiv.

Pentru viitorul națiunilor occidentale, ar fi vitală o repunere profundă în discuție a concepției înseși asupra vieții politice. Este necesară urgent o reașezare a politicii pe bazele dezbaterii de idei, ale alegerilor ce stau în fața societății și ale acțiunii colective în favoarea binelui comun în locul fascinației – pozitive sau negative – din jurul unei imagini personalizate.


Dar cine este gata să asculte așa ceva, în climatul de îndobitocire și de orbire generală în care ne afundăm?”