„Isteria clovnilor” determină McDonald's să ia primele măsuri la nivel mondial

Gigantul fast-food McDonald's a anunțat, marți, că mascota sa, clovnul Ronald McDonald, va intra într-un con de umbră în perioada următoare pe fondul „isteriei clovnilor” care se extinde în mai multe țări după ce a început în august în Statele Unite, conform Agerpres.
Reprezentanții lanțului de restaurante au anunțat că decizia de a reduce participarea mascotei la evenimente publice vine ca urmare a „climatului actual în ceea ce privește aparițiile clovnilor în comunități”, potrivit The Telegraph.
Compania nu a oferit mai multe detalii despre aparițiile viitoare ale mascotei sale și ce schimbări vor apărea în ceea ce privește participarea acesteia la evenimente.
Fenomenul clovnilor înfricoșători, care a speriat în ultimele luni locuitorii din Statele Unite, a luat amploare și se răspândește și în alte țări precum Marea Britanie, Australia și Canada. Ca urmare, autoritățile avertizează că nu vor fi tolerate astfel de comportamente, efectuând chiar rețineri, iar clovnii profesioniști se tem pentru viața lor și anunță un protest.
„Moda” persoanelor deghizate în clovni pentru a speria în special copii și adolescenți, a debutat în luna august, în Statele Unite unde au fost raportate mai multe situații de astfel de persoane costumate care încercau să ademenească minori în păduri, în statul South Carolina.
De atunci, au fost înregistrate numeroase cazuri de clovni sau de grupuri de persoane deghizate astfel, care au speriat și chiar i-au pus pe fugă pe unii locuitori din diverse state americane, din Alabama până în Wisonsin, după cum arată Time.com.
„Isteria clovnilor”, cum a fost denumită, a ajuns chiar și până la Casa Albă. Secretarul de presă Josh Earnest a declarat că „evident, aceasta este o situație pe care forțele de ordine o iau în serios”.
În Canada, mai multe secții de poliție din regiuni precum Gatineau, Quebec, Halifax, Nova Scotia, Cape Breton, Bowmanville, Ontario, Toronto și Ottawa au înregistrat sesizări privind apariții înfricoșătoare ale unor persoane deghizate în clovni.
Și în Marea Britanie au fost consemnate, în ultima perioadă, apariții de persoane costumate în clovni care îi sperie atât pe copii, cât și pe adulți. Autoritățile britanice încurajează populația să raporteze astfel de situații, însă și-au manifestat tototdată îngrijorarea că acest lucru va aglomera munca operatorilor de la serviciile de urgență.
În Australia, mai multe astfel de apariții au fost semnalate la sfârșitul săptămânii trecute, iar poliția a emis avertismente în statele Victoria și South Australia.
„Isteria clovnilor” a condus la apariția unui alt fenomen: vânătorii de clovni. Sute de studenți din Pennsylvania au mărșăluit, la începutul acestei luni, pe străzile din campusul Universității Pennsylvania pentru o ''vânătoare în masă'' de clovni.
Haosul provocat de aceste tendințe își pune amprenta asupra comunității clovnilor profesioniști, iar comunitatea clovnilor din Tucson, Arizona, a anunțat că va organiza, la 15 octombrie, un protest intitulat 'Clown Lives Matter', ca reacție la fenomenul care terorizează comunitățile, potrivit Fox News.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)