ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fondul de luptă anticorupție (FBK) al opozantului rus Aleksei Navalnîi a publicat marți, la două zile după arestarea sa la revenirea din Germania la Moscova, o anchetă care - potrivit FBK - demonstrează corupția lui Vladimir Putin. Și a anturajului său pentru a-l înzestra pe președintele rus cu un "veritabil palat", relatează AFP.
 
Istorioara face parte dintr-o abilă campanie de propagandă și dezinformare strategică a Occidentului ale cărei scopuri le vom vedea în timp, ne-au informat specialiști în serviciile de informații, buni cunoscători ai tipologiei rusești care reușește să prostească la nivel mondial (nu mai vorbim de cel național) toate mințile "luminate" din siajul în orb sau ascuns al Rusiei lui Putin.
 
Partea simpatică din video-clip-ul piaristic este că ni se prezintă și legitimația lui Putin de circulat prin RDG, ca ofițer legendat al STASI, vizată până în decembrie 1989 (foto).
 
 
Ancheta publicată este însoțită și de un apel adresat rușilor de a manifesta sâmbătă împotriva puterii, reînnoind invitația lui Navalnîi de a ieși la proteste în stradă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins imediat aceste acuzații, afirmând pentru agenția RIA Novosti că "nu este adevărat", spunând în același timp că nu are încă detalii despre această anchetă, potrivit Agerpres.

Într-un videoclip de aproape două ore, care a acumulat deja câteva milioane de vizualizări pe YouTube și înregistrat înainte de întoarcerea în Rusia și încarcerarea sa duminică, principalul critic al Kremlinului îl acuză pe președintele rus că ar fi, prin intermediari, beneficiarul unei vaste proprietăți și al unui imens palat în apropiere de orașul Ghelendjik, pe malul Mării Negre, cu tunele subterane cu ieșiri la mare și alte povești de 1001 de nopți.
 
"Este un stat în statul rus. Și în acest stat nu există decât un singur țar inamovibil. Putin", susține Navalnîi, acuzându-l de asemenea pe președintele rus că este "obsedat de bogăție și lux".

Potrivit opozantului, 100 de miliarde de ruble (1,12 miliarde de euro la cursul zilei) au fost cheltuite pentru a construi acest complex, a cărui suprafață totală ar fi 7.000 de hectare și care este proprietatea FSB (Serviciul Federal de Securitate rus).

Despre existența acestui palat și despre presupusele sale legături cu Vladimir Putin s-a vorbit pentru prima oară în 2010, când mai multe anchete jurnalistice au sugerat acțiuni frauduloase.

Autoritățile, în special purtătorul de cuvânt al lui Putin, au dezmințit în mai multe rânduri în ultimii ani existența vreunei legături între această proprietate și președintele rus.

Navalnîi estimează totuși că investigația sa stabilește, cu fotografii și documente în sprijin (contracte, documente bancare, mărturii), amploarea deturnărilor.

El îl acuză de altfel pe Putin că ar fi orchestrat presupusa sa otrăvire, în august, în Siberia. Rusia respinge orice responsabilitate în acest caz și consideră că nu există niciun indiciu care să ateste că Navalnîi ar fi fost victima unei tentative de omor.