ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nu există dovezi ale unei înțelegeri între Donald Trump și Rusia la alegerile prezidențiale din 2016. Ancheta efectuată de procurorul special Robert Mueller, intrată în ​​istorie ca „Russiagate”,  s-a dovedit a fi, după doi ani, o furtună într-un pahar cu apă.  Și raportul final, de 33 de pagini, reprezintă, fără îndoială, cel mai mare succes politic și juridic al președintelui SUA, din momentul în care s-a instalat la Casa Albă.
 
După cele peste 2800 de citări în instanță, peste 500 de mandate de percheziție, peste 230 de solicitări privind aducerea unor documente de comunicare, aproximativ 50 de înregistrări telefonice și mai bine de 13 cereri adresate guvernelor străine, plus audierea a 500 de martori, „Russiagate” s-a dovedit a fi un fiasco total .

Concluziile documentului sunt clare. Conform rezumatului trimis de procurorul general William Barr Congresului SUA, „ancheta nu a stabilit că membrii campaniei lui Trump au conspirat sau s-au coordonat cu guvernul rus în activitățile lor de interferență electorală”. Potrivit lui Barr, raportul confirmă doar faptul că au existat „două eforturi majore ale Moscovei de a interveni” în campania electorală din 2016.

Pentru democrați, este o înfrângere pe toate liniile în privința acuzațiilor pe care le-au adus, de doi ani,  președintelui Trump. Acuzațiile privind amestecul Rusiei în campania lui Trump au fost de la început marcă înregistrată a democraților și a unei părți din „statul profund”, care au încercat să lovească astfel în liderul de la Casa Albă. Trump a fost etichetat încă din primele zile ale mandatului o „marionetă” a Kremlinui sau omul care nu reprezintă interesele SUA, ci cel al Federației Ruse. Odată cu acest raport, aceste aceste acuzații  s-au năruit ca un castel de nisip.

Președintele Donald Trump s-a declarat duminică „total și complet exonerat” de procurorul special Robert Mueller, care a conchis că nu există elemente care să probeze o înțelegere între echipa sa de campanie și Rusia în alegerile prezidențiale americane din 2016, relateazăThe Associated Press, ciiată de news.ro

„EXONERARE completă și totală”, a scris Trump pe Twitter, după publicarea unui rezumat al raportului Mueller. Nicio complicitate, nicio obstrucționare. EXONERARE completă și totală. PĂSTRAȚI AMERICA MĂREAȚĂ” a scris pe rețeaua de socializare, în drum spre un aeroport, în Florida, unde și-a petrecut weekendul.

Trump a lăudat în fața presei rezumatul Departamentului Justiției al constatărilor lui Mueller și apreciază că ”a fost o rușine” ca țara să treacă prin anchetă.

Rezumatul constatărilor lui Mueller „dovedește ceea ce aceia dintre noi cu mintea sănătoasă am știut de la început”, a apreciat fiul mai mare al președintelui,Donald Trump Jr.

Acest rezumat dovedește o ”complicitate zero cu Rusia”, a subliniat el în acest comunicat.