„Umilință națională”. Votanții Brexit, furioși că noile pașapoarte britanice vor fi produse tot în UE: În 2016 am votat să ieșim din UE, iar acum îi dăm o jumătate de miliard de lire sterline

Pentru suporterii britanici ai ieșirii din Uniunea Europeană este un simbol: pașaportul britanic, de la culoarea actuală de culoare vișinie, tipic europeană, va reveni în curând la albastru. Lovitura în plex pentru cei care au votat în favoarea ieșirii țării din blocul comunitar vine abia acum: știrea că această icoană a independenței nou-născute față de Bruxelles va fi produsă în afara Regatului Unit, de o companie a Uniunii Europene, în detrimentul unei companii britanice, potrivit The Telegraph.
Britanicii sunt furioși după ce au aflat că respectivul contract a fost deja atribuit unei firme franco-olandeze, Gemalto, care face pașapoarte pentru UE, aceeași UE pe care ei au respins-o masiv prin vot.
Prețul contractului este exorbitant: 500 de milioane de lire sterline.
Susținătorii Brexit consideră că este un nou afront la adresa lor, din partea ministerului britanic de Externe, pe care îl acuză de această „umilință națională”.
„În 2016 am votat să ieșim din UE, iar în 2018 dăm UE o jumătate de miliard de lire sterline”, se plâng susținătorii Brexit.
Furia este cu atât mai mare cu cât Gemalto a câștigat licitația în detrimentul unei firme britanice, De La Rue. Firma Gemalto are sediul general la Amsterdam și este listată la Bursa din Paris.
În luna februarie, premierul Theresa May spunea că noile pașapoarte vor putea fi utilizate din toamna anului 2019.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)