40% dintre italieni cred că țara lor ar trebui să se retragă din UE, iar peste 70% cred că această construcție s-ar putea prăbuși la finalul crizei coronavirusului

Peste 70 la sută dintre italieni estimează că o criză a coronavirusului ar putea provoca ruperea Uniunii Europene, arată un ssndaj citat de B92,net.
De la izbucnirea crizei coronavirusului din Italia, UE a contribuit aproape impreceptibil la ajutorarea peninsulei, al cărei sistem de sănătate este pe punctul de a se prăbuși din cauza unei creșteri accentuate a numărului de pacienți infectați cu covid-19. În același timp , echipamentele medicale necesare și experții au venit din China și Rusia, și nu din UE.
Sondajele de opinie arată că s-a înregistrat o creștere uriașă a eurocepticismului în Italia, ceea ce a determinat mass-media italiană să se întrebe dacă „Italexit” ar putea urma după Brexit.
Potrivit unui studiu realizat de Piepoli pentru RAI, realizat între 9 și 10 aprilie, Uniunea Europeană, care a supraviețuit crizei economice din 2008 și, ulterior, crizei migranților, s-ar putea rupe din cauza coronavirusului, consideră 71% din italieni.
În același timp, potrivit unui sondaj realizat de Tecnè, și în trecut s-a constatat o scădere a încrederii italienilor în instituțiile europene, iar acum peste 40% dintre respondenți consideră că Italia ar trebui să se retragă din Uniunea Europeană, în timp ce doar 26 la sută dintre italieni credeau asta în urmă cu 2 ani.
Sondajul a arătat că 12 la sută dintre italieni s-ar răzgândi „doar dacă UE ar face ceva concret” în legătură cu criza coronavirusului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)