Pe 14 mai 1955, în capitala Poloniei, opt țări socialiste din Europa de Est, printre care și România, semnau un ”Tratat de prietenie”, ca reacție la NATO. Astăzi, după 60 de ani, 89% dintre ruși cred că ”acea lume era mai sigură”.

Astăzi se împlinesc 60 de ani de la semnarea Pactului de la Varșovia. La 14 mai 1955, Moscova suna înființarea unui „NATO estic” sau un „anti-NATO”, ca reacție la intrarea în Alianța Nord-Atlantică a Republicii Federale Germania. Pe lângă URSS șapte țări comuniste din Europa de Est au aderat la acest Tratat: Albania, Bulgaria, Germania de Est (RDG), Polonia, România, Cehoslovacia și Ungaria.

Alianţa Nord-Atlantică a luat fiinţă în 1949, iar în 1955 reunea deja 15 state. Asta a determinat Uniunea Sovietica să-şi strângă aliaţi în jurul său pentru a construi un bloc care să se opuna NATO. Aşa ia fiinţă Pactul de la Varşovia, iar cele două structuri vor fi adversarele din Războiul Rece, până la căderea Cortinei de Fier, când Pactul de la Varşovia s-a dezintegrat.

”Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală” proclama noua organizație drept un pacifistă, inspirată din principiile ONU. 11 articole compuneau documentul, dintre care cel mai important era al patrulea (în statutul NATO este faimosul ARTICOL al CINCILEA) care impunea mobilizarea aliaților în cazul unei amenințări la adresa unuia dintre membri.

În timpul revoluției de la Budapesta din 1956, guvernul ungar s-a împărțit în două facțiuni, una condusă de Imre Nagy iar alta condusă de János Kádár. Pentru a ajuta la scăderea tensiunilor, trupele sovietice s-au retras parțial din Ungaria pe durata disputelor interne. Când facțiunea lui Imre Nagy a declarat că Ungaria s-a retras din alianță, iar partizanii săi au atacat unitățile militare - garnizoanele armatei sovietice a urmat replica iar militarii Tratatului de la Varșovia au reintrat în țară în octombrie 1956 la cererea lui János Kádár și a facțiunii sale. Rezistența (impropriu spus dacă trupele sovietice ar fi părăsit vreodată Ungaria) maghiară a fost înfrântă în două săptămâni.

Forțele Tratatului de la Varșovia au fost folosite și în august 1968, după declanșarea evenimentelor de la Praga. Atunci a fost invadată Cehoslovacia pentru a pune capăt reformelor puse în practică de guvernul lui Alexander Dubček.

 

După invazia Cehoslovaciei, Albania s-a retras în mod formal din Pactul de la Varșovia, deși această țară încetase să mai sprijine pactul încă din 1962. Nicolae Ceaușescu a denunțat invazia atât ca pe o violare a legilor internaționale, cât și ca pe o încălcare a principiilor de neintervenție mutuală în afacerile interne, spunând că autoapărarea colectivă împotriva agresiunii externe era singura misiune autorizată a Pactului de la Varșovia.

Iugoslavia era singura care nu făcea parte din Pactul destinat să garanteze securitatea zonei de influență socialistă care se născuse în jurul URSS. De fapt, acest pact va servi stopării oricăror tentative de emancipare a țărilor Europei de Est, așa cum s-a întâmplat în Ungaria și Cehoslovacia, scrie Le Figaro.

La 25 februarie 1991, miniștrii Afacerilor Externe și ai Apărării din țările care încă mai erau membre ale Pactului de la Varșovia (URSS, Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Cehoslovacia) s-au reunit la Budapesta pentru a dizolva structura militară a fostului bloc socialist. Va urma, la 1 iulie, și destrămarea structurii politice a alianței.