ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 Peste 80% dintre respondenții sloveni într-un sondaj al cotidianului Delo cred că tensiunile dintre Turcia și UE ar putea conduce la un nou val de migrație, a transmis luni presa locală, citată de agenția Xinhua.

Într-un astfel de caz, mai mult de jumătate (56%) sunt în favoarea ridicării unui gard la frontiera Sloveniei cu Croația, notează Slovenian Press Agency (STA).

Unul din trei respondenți (32%) consideră că Slovenia ar trebui să-și închidă granița și aproape jumătate (48%) sunt de părere că Slovenia ar trebui să închidă frontierele pentru toată lumea, cu excepția celor care au nevoie de ajutor urgent.

Totodată, mai mult de jumătate din cei chestionați ar vota împotriva aderării Turciei la UE într-un referendum și mai puțin de o treime ar vota pentru.

Sondajul, publicat în ediția de luni a cotidianului Delo, intervine după ce Parlamentul European a cerut suspendarea negocierilor de aderare ale UE cu Turcia într-un vot fără caracter obligatoriu la sfârșitul lunii noiembrie. Delo a realizat sondajul pe un eșantion de 600 de respondenți între 29 noiembrie și 1 decembrie.