900 de arestări într-o anchetă internațională condusă de FBI și Europol într-un caz de pornografie infantilă

O vastă anchetă internațională privind un site de pornografie infantilă a condus la aproape 900 de arestări la nivel internațional și la identificarea a circa 300 de copii victime, au anunțat vineri Biroul Federal de Investigații (FBI) și Europol, relatează AFP.
Ancheta, care a avut loc pe parcursul a peste doi ani, a fost realizată în prelungirea desființării în 2015 a site-ului 'extrem de sofisticat' Playpen, al cărui fondator și manager, un bărbat din Florida pe nume Steven Chase, a fost condamnat săptămâna aceasta la 30 de ani de închisoare, a afirmat FBI într-un comunicat.
Playpen, considerat cea mai mare rețea de pornografie infantilă, cu peste 150.000 de utilizatori, a fost creat în august 2014. Această rețea 'darknet' folosea protocoale specifice, inclusiv funcții de anonimizare.
Ancheta FBI asupra Playpen nu a fost scutită de controverse. Pentru a-și atinge scopurile, agenția a trebuit să pirateze mii de calculatoare în peste o sută de țări, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea unor organizații pentru apărarea libertăților. FBI a trebuit chiar să administreze site-ul de pornografie infantilă timp de 12 zile pentru a-i putea identifica pe membrii săi, ceea ce mulți au denunțat ca fiind un abuz.
Europol a trebuit la rândul său să verifice datele pentru a-i identifica pe presupușii făptași în Europa.
În total, 368 de suspecți au fost arestați sau condamnați în Europa, a anunțat vineri Europol.
În SUA, ancheta a permis arestarea a 350 de persoane, între care 25 de producători de pornografie infantilă și 51 de persoane acuzate de abuz sexual asupra copiilor. Doi colaboratori direcți ai lui Steven Chase au primit fiecare câte o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.
Numărul arestărilor în afara SUA se ridică la 548, a precizat FBI.

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

CDC dă alarma: "A apărut cel mai important virus de care nu ați auzit!"
Recomandările noastre

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

MOARTEA ÎȚI ACORDĂ CREDIT DOAR CU BULETINUL. Ce conține cu adevărat "vaccinul". Cine răspunde pentru decesele românilor? De ce nu se vaccinează nimeni din familia noastră - Dorina-Margareta Gaftoniuc, Invitată ActiveNews

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)