A fi sau a nu fi BREXIT. Summit tensionat la Bruxelles privind condițiile puse de Marea Britanie pentru a nu părăsi Uniunea Europeană

Liderii europeni sunt gata să facă concesii premierului David Cameron la summitul care a început joi și continuă și vineri pentru a asigura menținerea Marii Britanii în Uniune. Dar care sunt consecințele unui posibil Brexit pentru Europa?
La Bruxelles se reiau vineri negocieri dure, cu miză uriașă: Uniunea Europeană și Londra caută, la summitul de două zile, un compromis, pentru evitarea ieșirii Marea Britanii din spațiul comunitar, așa-numitul Brexit.
Atmosfera este tensionată, iar primele declarații arată deja diferențele de opinii privind ajungerea la un acord.
Marea Britanie propune, între altele, posibilitatea suspendării ajutoarelor sociale, iar multe state din est anunță că această propunere încalcă tratatele privind libertatea de mișcare și poate crea un precedent periculos.
Multe state au anunțat în timpul summitului că nu sunt dispuse să renunțe la convingerile lor, care stau la baza construcției europene și anume, că țările membre trebuie să colaboreze permanent și să fie respectate tratatele europene.
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a reafirmat că summitul este decisiv. Spre deosebire de tonul său nu tocmai optimist, președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a anunțat că este încrezător că la summit va exista un acord.
Premierul britanic, David Cameron, a anunțat la sosire că dorește un acord convenabil pentru țara sa.
În Marea Britanie, cotidianul Financial Times găsește că britanicii ignoră pur și simplu implicațiile pe care le-ar avea cu adevărat un vot de da sau nu.
”Poate temerile pe care ni le care inspiră zona euro sunt exagerate. Poate că se va da curs sensibilități britanice, inclusiv celor legate de sectorul nostru financiar. Nu știm dacă într-un deceniu, piața unică a serviciilor va fi o realitate sau încă în stadiu de dezbatere. Nu știm dacă exporturile noastre în afara UE vor fi mai importante decât cele de piața europeană și regulile care o guvernează se vor dovedi mai puțin importante pentru existența noastră. Referendumul acesta vine prea devreme”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron Donald Tusk Jean Claude-Juncker
Locații: Bruxelles Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)