A fost stabilită data OFICIALĂ a Brexitului. Urmează doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană

Premierul britanic Theresa May va anunța oficial Uniunea Europeană, pe 29 martie, că Marea Britanie se retrage din blocul comunitar, au declarat, luni, surse din Uniunea Europeană, citate de Agepres.
Momentul reprezintă începutul unei perioade de doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană, negocieri care ar putea începe în următoarele săptămâni.
Ulterior notificării, președintele Consiliului European, Donald Tusk, va trebui să informeze guvernele celorlalte 27 de state membre în legătură cu principiile generale de urmat în negocierile cu Londra.
Tusk îi va convoca, cel mai probabil la începutul lunii mai, pe liderii celor 27 de state, pentru a adopta principiile finale ale negocierilor dintre UE și Marea Britanie.
La sfârșitul săptămânii trecute, Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a și-a dat consimțământul oficial privind legea Brexit, permițându-i premierului Theresa May să înceapă negocierile de ieșire din Uniunea Europeană.
La data de 24 iunie 2016 , cetățenii Marii Britanii au votat ca țara să iasă din Uniunea Europeană.
Brexitul va avea un impact major asupra Marii Britanii, având în vedere că cel mai mare partener va rămâne tot Uniunea Europeană. Practic, Regatul Unit va trebuie să respecte reglementările UE pentru a putea face schimburi de bunuri și servicii cu bătrânul continent.
Concret, chiar dacă se va afla în afara Uniunii Europene, Marea Britanie va fi nevoită să facă diverse schimburi mai degrabă cu Germania decât cu Statele Unite, cu Italia și nu cu India sau cu Belgia și nu cu Australia, din simplul fapt că va rămâne constrânsă de factorul geografic.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Europa Londra Marea Britanie
Organizații: Consiliul European Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)