A murit subit șeful homosexual al Partidului Popular Conservator din Danemarca. Soren Pape Poulsen s-a prăbușit în fața colegilor: hemoragie cerebrală. Se vaccinase cu Pfizer

Soren Pape Poulsen, liderul Partidului Conservator al Poporului din Danemarca, aflat în opoziție, a murit sâmbătă după ce a suferit o hemoragie cerebrală, a anunțat partidul său, citat de Straits Times. Poulsen avea 52 de ani.
Poulsen, fost ministru al justiției, s-a prăbușit în fața colegilor săi, în timpul unei reuniuni de partid în Vejen
și a fost transportat de urgență la spital, a precizat partidul său într-un comunicat, citat de Reuters. A murit după ce a fost dus la Spitalul Universitar din Odense.
"S-a prăbușit în mijlocul a ceea ce își dedicase viața... ultimul lucru pe care l-a trăit a fost o rundă mare de aplauze din partea colegilor săi de partid", se scrie în comunicatul venit de la Copenhaga.
Într-o postare pe contul său de Facebook din mai 2021 anunța că se va vaccina cu Pfizer în loc de Johnson & Johnson: „Pentru că am 49 de ani și într-o clipă voi fi convocat pentru un vaccin Pfizer din cauza vârstei mele. (...) E mai bine să aștept pentru vaccinul Pfizer dacă mai am timp. Păcat, pe de o parte mă deranjează puțin, pentru că abia așteptam să arăt tuturor că, desigur, voi face vaccinul voluntar atunci chiar când eu am contribuit politic la realizarea lui.”
„De aceea, îi îndemn acum pe toți liderii de partid să accepte voluntar un vaccin de la Johnson & Johnson, astfel încât să le putem arăta danezilor că, în mod evident, suntem lideri. Atunci când spunem că vă puteți vaccina voluntar, bineînțeles că trebuie să îl facem noi înșine!”, spunea politicianul danez anterior, în plenul Parlamentului de la Copenhaga.
Poulsen ar fi putut să ajungă primul premier homosexual al Danemarcei, scria LGBT-sea în urmă cu doi ani, însă o aventură homosexuală i-a redus posibilitățile politice mai largi.
În 2014, Pape Poulsen și-a recunoscut homosexualitatea, anunțând simultan relația cu Josué Medina Vásquez. Originar din Republica Dominicană, acesta și Pape Poulsen s-au logodit în 2017 și s-au „căsătorit” ulterior în 2021. „Casnicia” a durat însă doar 9 luni, fără nici o procreere însă. În 2022, Pape Poulsen a anunțat că el și Medina „divorțează”, în urma unor sugestii că Medina i-ar fi dat lui Pape Poulsen informații false despre trecutul său.
Conservatorul danez a avut o viață aparent grea. Scriind pe Facebook la momentul „divorțului” el a explicat: "Unele zile sunt mai grele decât altele. O astfel de zi este astăzi. Josue și cu mine ne despărțim. S-au scris multe despre viața mea privată și nu numai, de-a lungul timpului. Nu vreau să intru mai mult în detalii, ci doar să spun că amândoi suntem de acord că mariajul nostru s-a terminat și ne dorim tot ce e mai bun în călătoria vieții".
Concret, se pare că „soțul” sau „soția” dominicană a lui Josue Poulsen l-ar fi dezinformat pe Pape în legătură cu trecutul său: și anume că ar fi fost nepotul fostului președinte al Republicii Dominicane, Danilo Medina, și că a crescut într-o familie de evrei.
Investigațiile efectuate de Ekstra Bladet la începutul acestei luni au dezvăluit că ambele afirmații erau neadevărate.
O situație jenantă pentru Pape, deoarece a împărtășit informațiile în domeniul public, mai ales cea de-a doua afirmație la o adunare a evreilor proeminenți din Parlamentul danez, scria presa daneză.
Foto de la fascinare:

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)