AFP: Militari scoși pe străzi în Europa de teama atentatelor jihadiste, mai puțin în Germania

Marile democrații europene - cu excepția Germaniei, din motive istorice - nu ezită să recurgă la armată și s-o pună să patruleze pe stradă, de teama atentatelor jihadiste, scrie AFP, care prezintă situația în aceste țări.
Analiza atrage însă atenția asupra faptului că prezența militarilor în centrele orașelor lor - în vederea unor misiuni pentru care nu sunt pregătiți - face adesea obiectul unor critici și rămâne, în mod teoretic, limitată în timp, conform RFI.
Militari patrulează pe stradă, în Franța, de la atentatele din 1986.
Operațiunea "Sentinelle", care a început în ianuarie 2015, la o zi după atacul de la săptămânalul satiric Charlie Hebdo, numără în prezent 7.000 de militari care patrulează în locuri sensibile, precum situri turistice, gări, aeroporturi. După ce a ajuns la peste 10.000 de militari, operațiunea urmează să fie ”revizuită în profunzime” după vacanța parlamentară de vară, a anunțat președintele Emmanuel Macron.
Numeroși experți îi pun la îndoială eficiența și dau asigurări că militarii sunt, înainte de orice altceva, ținte, și că "Sentinelle" impune armatei franceze niște constrângeri prea dure.
În Marea Britanie operațiunea "Temperer plan", organizată în urma atentatelor din ianuarie 2015, la Paris, poate să permită mobilizarea a până la 5.100 de militari pe străzile din regat, pentru ca să le acorde un ajutor puternic forțelor de ordine.
După atentatul de la Manchester, în mai, 1.000 de militari au fost mobilizați, pe o perioadă scurtă, în vederea securitzării orașului.
În Germania Bundeswehrul nu este autorizat - de către Constituția de după Război - să intervină pe teritoriul german, mai puțin în cazul unei amenințări ”împotriva ordinii democratice a statului federal” sau în acțiuni umanitare.
Funcțiile armatei germane sunt, așadar, în mod clar separate de cele ale poliției.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

Nicușor Dan NU a absolvit cursurile Universității Sorbona din Paris. Ce răspunde prestigioasa instituție
Recomandările noastre

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)