Motto: „Când ai doar un ciocan, vezi peste tot numai cuie”

Articol de Tom Luongo tradus pentru ActiveNews de către Bogdan Stanciu.

Când am scris că lovitura de stat împotriva președintelui Trump s-a transformat într-un război civil, nu glumeam  Procedura frauduloasă de destituire a creat mediul perfect pentru ca Democrații și Republicanii să obțină ceva categoric de la el, implicând când Camera [Reprezentanților, n.tr.], când Senatul.

Cu Senatul „teritoriu ocupat” de Neocon-i, a fost o serioasă escaladare a conflictului de la momentul când președinta [Camerei Reprezentanților, n.tr.] Nancy Pelosi a introdus pe ordinea de zi votul pentru destituire. (...)
Pelosi a forțat un vot de demitere, care s-a dovedit fracturat de-a lungul taberelor politice. Apoi, depășindu-și clar autoritatea, a refuzat să trimită procedura la Senat, în speranța că va putea mai întâi adăuga o acuzație mai gravă, cum ar fi obstrucționarea justiției sau trădare.

Acestea sunt circumstanțele în care ar trebui să privim evenimentele din Irak din ultima săptămână, în special uciderea comandantului Forțelor al-Quds, Qassem Solemaini.

Trump are doar 17 voturi în Senat pentru a se ține departe de condamnare [se referă la majoritatea Republicană; votul din Senat este decisiv pentru procedura de destituire care a început în camera Reprezentaților, n.tr.]. O ezitare a lui de a răspunde la un atac asupra militarilor noștri sau a teritoriului nostru - ambasada americană din Bagdad - ar fi fost suficientă pentru a-i întoarce pe mulți împotriva lui și a-l destitui, instalându-l pe Mike Pence [vicepreședintele SUA, n.tr.].

Suntem ținuți captivi de o minoritate de troțkiști înnebuniți de putere, fără capacitatea de a ierta sau a se smeri. Oameni care cred într-o societate ținută în ordine cu biciul și sabia.

Cu adevărat maoiști în gândire, ei consideră că unica putere politică e cea care emană din țeava armei. Acesta este motivul pentru care oportunitățile diplomatice în relația cu Iranul au lipsit cu desăvârșire.
Iranul urmează să fie distrus. Dacă nu astăzi, mâine. Dacă nu, atunci poimâine. Și tot așa la infinit.

Orice potențială diplomație a fost sabotată, de fiecare dată. Pacea nu se poate instala decât prin subjugare. După decizia dezastruoasă a lui Trump de a ieși din acordul nuclear cu Iranul, solicitările adresate acestei țări au fost nimic mai puțin decât schimbarea de regim, transmise chiar prin gura ultra-neocon-ului Mike Pompeo, secretarul de Stat.

Un bărbat ca Solemaini nu s-ar supune niciodată unor asemenea cerințe. Și cu toate acestea, a purta un război împotriva Imperiului este întotdeauna redus la un act de terorism, ca acoperire de PR pentru publicul larg.
Vă place sau nu, Trump l-a executat exact pe omul cel mai responsabil pentru distrugerea sistematică a ISIS și eliminarea Al-Qaeda din Siria și Irak. De asemenea, pe cel care, de-a lungul anilor, a determinat criza relațiilor pe care americanii le au cu Orientul Mijlociu.

Acestea au fost crimele lui relevante.

Rezultatele acestor lupte au fost creșterea în putere a inamicilor Israelului din Liban, Siria și Irak, evoluție pe care Rusia și China au susținut-o, în propriul lor interes. Turcia a realizat în cele din urmă că era folosită.

Nu exista nicio cale de evitare a acestui deznodământ. A fost o consecință directă a câștigării bătăliei împotriva transformării Siriei într-un stat eșuat. Un obiectiv pe care orice persoană rațională ar trebui să-l susțină.

Asistăm la cea mai periculoasă escaladare din timpul administrației Trump. Nimic din ce a făcut președintele până în acest moment nu se compară cu uciderea lui Solemaini și confirmarea imediată, cu mândrie, a acesteia.
Nimic din ce a făcut președintele nu este mai grosolan sau disproporționat față de crimele invocate drept cauză. Și nimic din ce ar fi putut face nu ar fi galvanizat mai puternic rezistența față de ocupația Statelor Unite în Irak și Siria.

Trump, spre marele său merit, i-a ținut pe neocon-i în frâu în momentele critice din ultimii doi ani. După doborârea avionului rus ELINT [1], Putin a negociat un armistițiu pentru retragerea forțelor iraniene din zona Înălțimilor Golan din Siria [2], ca un început de schimbare a dinamicii regiunii.

Benjamin Netanyahu a spus nu: toți iranienii să plece din Siria. Așa că războiul dintre Israel și forțele șiite susținute de Iran a continuat. Primul pas pe calea către pace ar fi putut fi făcut atunci, dacă Trump ar fi avut atitudinea necesară ca să forțeze acel rezultat.

Dar neoconii l-au pus sub suspiciune de trădare. Oamenii din aparatul său de securitate națională nu ar permite ca acest lucru să se întâmple. Dacă nu ar denunțat acordul cu Iranul și ar fi lăsat loc de negocieri, nu am fi fost unde suntem astăzi.

Așa însă, contemplăm neputincioși această decizie proastă, o escaladare după alta și o serie de confruntări din ce în ce mai periculoase. Lucrurile nu se vor termina cu Iranul mergând cumințel la culcare, oameni buni.
Nu sunt niște copii neascultători, dar nici nu sunt animale.

Uciderea lui Solemaini a fost prefigurată cu luni în urmă, când SUA au desemnat brigăzile al-Quds drept organizație teroristă, ceea ce conferă SUA acoperire legală unilaterală pentru executarea sumară a oricui afiliat cu respectiva grupare, mai ales dacă se află în afara țării lor.

Dar, în același timp, din ordinul lui Trump au fost asasinați, în același raid (observați diferența) membri ai Forțelor Populare de Mobilizare, considerați membri ai armatei irakiene, într-un atac care a avut loc pe teritoriu irakian.
Așadar, în termeni simpliști și, cred eu, corecți juridic, Trump a comis un act de război împotriva Irakului. În mod evident, Iranul are în vedere uciderea lui Solemaini, lăsând deoparte termenii juridici.

Este o decizie pe care Trump nu o poate lua înapoi. Nu mai poate cere Iranului să vină la masa negocierilor - nici acum, nici altădată. Este un act deschis de război. Dacă va conduce direct la confruntări în lupte este discutabil. Dar cu siguranță escaladarea va continua.

Israelul i-a tot zgândărit pe americani să atace și să distrugă instalațiile de cercetare și dezvoltare [pentru arme nucleare, n.tr.] iraniene. Singura modalitate de a realiza acest lucru era să-l determine pe Trump să denunțe acordul nuclear, forțând Iranul să treacă din nou la îmbogățirea uraniului, pentru ca apoi să o folosească drept casus belli.

Bine ați venit în 2020.

Din nenorocire, 2020 înseamnă mai multă moarte și mai mult din tot ce e rău. Nu există nicio rațiune pentru a invoca un „război just” aici. Deși nimeni rațional nu dorește să vadă că Iranul deține arma nucleară, rezultatul final al politicilor ar putea fi tocmai acesta. Nicio persoană rațională nu ar trebui să își dorească să existe arme nucleare - și totuși Netanyahu stă cu fundul pe sute de focoase.

Neocon-ii i-au transmis lui Trump să lovească Iranul acolo unde doare mai tare: „este singura lecție pe care o înțeleg aceste animale”; numai că ei spun asta despre toată lumea.
Este posibil ca Solemaini să fi fost responsabil pentru sute de americani morți, dar Iranul și SUA se află în stare de război de facto de patruzeci de ani. La un moment dat, trebuie admis și acest lucru.
Încercarea de a-i supune pe oameni cu biciul nu funcționează.

Americanii care susțin lichidarea lui Soleimani refuză să înțeleagă că suntem tot atât de vinovați pe cât este și Iranul pentru această violență. Nu suntem noi băieții buni - și ei nu sunt băieții răi. Toată lumea a greșit aici. Pentru fiecare iranian care strigă „Moarte Americii”, există americani care strigă „Bombardați Iranul”.

Trump a fost ales să pună capăt acestei beligeranțe, dar este incapabil să-și separe calitățile de slăbiciuni. Este un tip de mafiot care folosește violența fără discriminare; un om slab. Și-a solidificat astfel sprijinul în Senat suficient de mult pentru a depăși cu bine procedura de destituire – după care poate liniștit să se îndrepte spre al doilea mandat.

Dar despre cine este el cu adevărat stă, de acum, scris pe bombele pe care le-a aruncat asupra bazei aeriene Al Shairat [3], sau pe cele aruncate în Afganistan în aprilie 2017 doar pentru a le demonstra lui Putin și Xi că nu e un tip capricios.

Însă este capricios. Și laș. Și niciunul din ceilalți doi lideri nu a fost impresionat. Trump nu a câștigat nicio negociere marcantă în cei trei ani de mandat. Uciderea lui Solemaini a fost exact rezultatul faptului că e lipsit de orice înclinație spre diplomație.

China a câștigat războiul comercial. Rusia își dă în folosire conductele. Siria va fi restituită sirienilor, iar Irakul va respinge prezența Statelor Unite. Venezuela nu va cădea, iar Coreea de Nord are arma nucleară. Nimic nu s-a schimbat - și totuși totul s-a schimbat.

Un om puternic își recunoaște greșelile și face concesii celor pe care i-a vătămat, nu se justifică prin nedreptățile pe care lui însuși i le face mașinăria politică de acasă, concentrată asupra lui.
A ajuns un președinte eșuat, cu nimic diferit față de Obama, pe care îl disprețuiește.
Mai jalnic decât Trump, în momentul de față, nu e decât gașca de șacali care îl concurează. 

Un viitor lamentabil.
-

[1]. Pe 18 septembrie 2018 un avion militar de patrulare al forțelor aeriene ruse a fost doborât deasupra regiunii Latakia din N-V Siriei, din greșeală, de către o baterie siriană de la sol care riposta la un atac aerian israelian în zona Golan.
[2]. Înălțimile Golan sunt o zonă cu suprafață de 1800 km2 aflată la granița între Siria, Iordania, Liban și Israel. Ocupat în urma războiului arabo-israelian din 1967, Golan a rămas de facto sub administrație israeliană (exercitată efectiv din 1981) fără ca anexarea să fie recunoscută vreodată de vreo țară. Statele Unite, la 25 martie 2019, a fost prima și deocamdată țară care a recunoscut că Golan este parte din Israel.
[3]. Pe 7 aprilie 2017, marina militară americană a lansat 59 de rachete de croazieră Tomahawk din Marea Mediterană asupra bazei aeriene Shayrat din deșertul sirian, ca ripostă la un pretins atac cu gaze comis de armata siriană asupra localității Khan Shaykhun din provincia Idlib, controlată de grupuri islamiste opuse guvernului de la Damasc.