AȘA îți iei țara înapoi: Soldații irakieni au eliberat orașul Bartella din mâinile Statului Islamic și au ridicat CRUCEA deasupra bisericilor vandalizate
După 2 ani de ocupație a Statului Islamic, creștinii din Bartella au avut posibilitatea să ridice din nou crucea în stindardul micii citadele.
„Voi pune crucea în fruntea bisericii, privește Daesh, să vezi, măreția credinței noastre”, a spus un soldat care a eliberat orășelul. Locuitorii orașului au fost nevoiți să își ascundă credința în perioada în care au fost ocupați de Statul Islamic. Populația zonei era de 80%creștini, care acum și-ai putut manifesta credința.
Locuitorii din Bartella au pus din nou simbolul creștinismului deasupra suferințelor îndurate, după eliberarea orașului. Astfel, gruparea Statul Islamic a pierdut aproape jumătate din teritoriul pe care a reușit să-l cucerească în Irak.
#Iraq: government troops liberate Christian town of Bartella from Islamic state group
Posted by FRANCE 24 English on 24 Octombrie 2016
Potrivit specialiștilor, gruparea Statul Islamic a pierdut „aproximativ 45%" din teritoriul cucerit în Irak.
„Cifra pentru Siria se află undeva între 16 și 20%", a adăugat el într-o conferință de presă la Pentagon.În iunie 2014, gruparea ultraradicală sunită a lansat o ofensivă în Irak, cucerind teritorii întinse la vest și nord de Bagdad, apoi capitala provinciei Al Anbar, Ramadi, în 2015.
De atunci, armata irakiană, milițiile și forțele kurde au recâștigat terenul pierdut în nordul Irakului și în provincia Al-Anbar, recucerind mai ales Ramadi și orașul Hit.
O mare parte din Al-Anbar a rămas cu toate acestea în mâinile jihadiștilor, mai ales Fallujah, precum și cea mai mare parte a provinciei Ninive (nord), inclusiv capitala și al doilea oraș din Irak, Mosul.
Sl rămâne capabil să comită atentate mortale în teritoriile controlate de guvernul federal. Săptămâna trecută la Bagdad, trei atentate revendicate de gruparea jihadistă au făcut aproape 100 de morți într-o singură zi.
În Siria, gruparea SI a pierdut teren în special în nord-estul țării, sub presiunea kurzilor sirieni și grupurilor locale aliate susținute de coaliția internațională.
SI a pierdut de asemenea Palmira (centru) în martie în fața forțelor guvernamentale susținute de Rusia, dar a reușit săptămâna trecută să izoleze orașul prin tăierea accesului spre exterior.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Căderea Kosteantînivkăi: Bastionul cheie al Ucrainei a cedat, deschizând porțile Donbasului. Vladimir Putin, apariție în uniformă militară pentru a celebra victoria
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
ZELENSKI A ADUS TERORISMUL UCRAINEAN DE STAT ÎN INIMA EUROPEI. Suspectul atentatului din Monaco este o ucraineancă deghizată în bărbat. Amanta lui Ermolaev și-a pierdut picioarele în explozie
A doua Fotografie a Zilei: Nicușor Dan în spatele lui Donald Trump la fotografia de grup de la Summitul NATO
Trump a fost întâmpinat de Erdogan cu ieniceri și spahii - Fotografia zilei
Mișcarea de Rezistență: Curtea de Justiție a UE: Cetățenii care distribuie materiale din surse interzise de UE pot fi urmăriți penal chiar dacă informațiile sunt adevărate
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Secțiuni: Externe
Locații: Irak
Subiecte: Război Irak
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)