Absurditatea corectitudinii politice. În școlile din Anglia nu se mai folosesc termenii „î. Hr.”, „AD” și „d. Hr.” pentru a nu-i ofensa pe non-creștini. Se înlocuiesc cu „era noastră” și „înaintea erei noastre”

În Marea Britanie, „corectitudinea politică” dă pe-afară. Ca să nu-i ofenseze pe evrei și musulmani, școlile din Sussex și Essex, în care se predau ore de religie au decis să interzică termenii „CE” (Christian Era), AD (Anno Domini) sau „BC” (Before Christ - Înainte de Cristos). Aceștia vor fi înlocuiți de sintagmele „era noastră ” și „înaintea erei noastre”, scrie Daily Mail.
Măsura luată de autoritățile în materie din aceste orașe britanice, sub pretextul de a nu-i ofensa pe musulmani și evrei, este paradoxală, în condițiile în care până și Arabia Saudită a adoptat recent Calendarul Gregorian, notează ziarul britanic.
Autoritățile care decid programele de educație religioasă declară că acești termeni, Christian Era, Anno Domini și Before Christ, pot deranja minoritățile religioase sau non-creștinii. Imediat au apărut și contestarii acestui demers absurd, calificându-l drept o „capitulare în fața corectitudinii politice”.
Fostul arhiepiscop de Canterbury, Lordul Carey, a consideră că hotărârea este „o mare rușine”. Liderii comunităților musulmane și evreiești spun, la rândul lor, că sunt surprinși de acest demers, afirmând că niciodată nu s-au simțit ofensați de acești termeni familiari.
Președintele Campaniei pentru Educației, Chris McGovern, a declarat: „Eliminarea termenilor BC și AD este o capitulare în fața corectitudinii politice”.
Același argument, cum că nu dorește să nu-i ofenseze pe cei care nu sunt credincioși l-au adus cei de la BBC în urmă cu 6 ani, când au anunțat că elimină termenii „Înainte de Hristos” , „Dupa Hristos” și „Anno Domini” pentru delimitările în timp.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)